Televizorul – la ce bun? (3/4)
[Articolul acesta este episodul al 3-lea din seria "Televizorul - La ce Bun?"]
| Partea #1: Televizorul si pasivitatea Partea #2: Calitatea incredibil de proasta a emisiunilor Partea #3: Pesimism si negativism Partea #4: Despre cultura, Discovery Channel si nevoia de informare |
PROBLEMA #3: PESIMISM SI NEGATIVISM
E o idee general acceptata ca lucrurile pozitive sau neutre se “vand” publicului mai greu decat dezastrele si atrocitatile, datorita incarcaturii emotionale pe care o au. Ce-ar fi sa zica la stiri “Azi in Cluj a fost o zi normala, nici un accident grav de circulatie, nici o crima, nici un jaf la casele de schimb valutar, toate bune.”. Astept stirea asta. Pana una-alta, stirile suna cam asa:
“35 morti si 40 raniti: acesta este bilantul atentatului din Palestina”.
Oameni mor tot timpul, iar intr-o tara unde atentatele tin de domeniul rutinei si obisnuitului, nu e de mirare ca se intampla asta. Cu toate astea, cu ce ma priveste pe mine?
Sa va povestesc ceva misto de tot. M-a marcat ce i-a spus o data un evreu din Tel Aviv unui prieten: “La noi in oras e ceva normal sa explodeze un autobuz, de exemplu. Asa ca nu mai suntem atat de disperati. Ar insemna sa murim de frica, sau sa nu mai iesim deloc din casa, nu?”. Pai daca ei nu sunt atat de ingrijorati, d’apai noi, care suntem pe alt continent geografic…ce vrem?
Si accidente rutiere se intampla, mai ales cand soferii beau 2 litri de tuica sau se urca obositi la volan; dar nu numai atunci. Si totusi, de ce trebuie de fiecare data sa vedem mate intinse pe sosea, femei care bocesc isteric si asa mai departe? Deja nu mai e vorba de educatie rutiera si conduita preventiva aici. Scapam in domeniul horror-ului, iar asta ne afecteaza, oameni fiind.
Eu tin minte cat de afectata a fost mama cand se intampla povestea cu jurnalistii rapiti in Irak. Era intristata si ingrijorata de soarta lor si se uita mereu la TV. Chiar s-a rugat intr-o seara pentru ei. Ei, mama avea oricum o gramada de necazuri si probleme ale ei, astea veneau ca un “bonus” pe capul ei. Preocuparile astea consuma energie in mod inutil.
Va dati seama ca ar trebui sa plangem incontinuu daca am asista la fiecare caz de copil mort de inanitie, de jurnalist nevinovat impuscat in cap sau bebelus aruncat la gunoi intr-o punga de plastic? Ei bine, asta vedem mereu la TV, si sunt lucruri care se intampla si se vor intampla! Punct.
Mai mult, exista un fenomen numit “compassion fatigue”, un fel de saturatie si desensibilizare a oamenilor fata de evenimentele ingrozitoare. La un moment dat, incepem sa le vedem ca pe material de rutina si nu mai realizam gravitatea lor, mai ales pentru ca suntem distantati de ele. “Cati morti au fost? // 300 sau 3.000, nu mai tin minte exact.”. Diferenta intre 300 si 3.000 de oameni e de 2.700. Au murit astia 2.700, sau nu? Nu stim exact.
Pe vremea cand nu exista mass-media habar n-aveau europenii ca-n Timorul de Est au fost decapitati 100 de oameni. Faptul ca stim sau ca nu stim despre asta nu ne ajuta cu nimic.
Sa va mai povestesc o idee ilustrata excelent de Bruno Medicina, la unul dintre seminarele lui. Bruno spunea asa: imaginati-va o insula cu o mie de oameni, unde probabilitatea unui asasinat e de 1 pe an si accidente rutiere grave de 3 ori pe an. Viata buna si frumoasa, peste 99% din oameni o duc excelent, se moare de moarte buna. Bun, acum inchipuiti-va un arhipelag de 150 de astfel de insule, cu un post de televiziune centralizat. Stirile la oamenii astia ar fi un calvar, pentru ca ar vedea anual 150 de oameni omorati, si 450 de accidente rutiere! N-ar fi saptamana in care sa nu se pomeneasca de asa ceva. Cu toate astea, viata oamenilor tot buna si frumoasa ramane, iar sansele unui asasinat tot aceleasi sunt.
Eu stiu cum zice bunica mea mereu: “ai vazut mama cate se intampla in ziua de astazi…”. Nu e vorba de ziua de astazi, mamaie! Evenimente de la Stirile de la ora 5, cu taranul care se imbata si-si omoara vecinul cu sapa se intampla de cand lumea si pamantul. Apropo, ati citit Ion de Rebreanu? Ia sa verificam in arhivele puscariilor si tribunalelor… cate cazuri de omor si cate talharii se intamplau pe vremuri? Acum 30 de ani? Acum 70 de ani?
Pun pariu ca nu variaza drastic cifrele, doar ca atunci nu era televizor sa ni le prezinte in detaliu pe fiecare – asta-i diferenta.
Asadar: de ce trebuie sa vedem atatia morti si infometati zilnic? La ce ne foloseste, concret. Vreau argumente clare si lucide .
Acorda o nota articolului:
 |
||
 |
||
|
||
 |
Categorii: Managementul Timpului, Motivational 2 Comments »
« Televizorul – la ce bun? (4/4) | Home | Televizorul – la ce bun? (2/4) »
Loading ...
[...] Partea #3: Pesimism si negativism [...]
Tocmai datorita acestui tip de meteriale difuzate la stirile de la ora 5, cei ce sunt criminalii zilei de maine trateaza problema zicand “eh, nu sunt nici primul nici ultimul, asa ca nu e chiar atat de grav”.