Televizorul – la ce bun? (2/4)
[Articolul acesta este episodul al 2-lea din seria "Televizorul - La ce Bun?"]
| Partea #1: Televizorul si pasivitatea Partea #2: Calitatea incredibil de proasta a emisiunilor Partea #3: Pesimism si negativism Partea #4: Despre cultura, Discovery Channel si nevoia de informare |
PROBLEMA #2: CALITATEA INCREDIBIL DE PROASTA A MATERIALELOR
Trebuie sa recunoasteti ca ati ramas cel putin o data uimiti de calitatea derizorie a unui program pe care l-ati vazut la TV. Am sa va explic care e cauza si cam ce se intampla…
Am facut in toamna un curs foarte, foarte misto de media studies. Sa va povestesc una dintre chestiile destepte pe care le-am auzit: ati observat explozia numarului de posturi TV din Romania. Se intampla asta pe toata planeta. Cate posturi avem noi? E, hai sa zicem un numar, acolo….20? Bun, avem 20 de posturi. Cat timp trebuie ele sa emita material? Pai daca scadem orele “moarte” adica mai ales noaptea si dimineata devreme (cand sunt reluari, teleshopping, SMS-uri sau nimic), ramanem cu cateva ore bune in fiecare zi. Hai sa fiu generos sa zic 10 ore. Ei, avem deci 20 de posturi care trebuie sa acopere fiecare cate 10 ore de emisie cu material? Asta inseamna 200 de ore zilnic! Ce inseamna asta?
Pai: in afara de posturile care “se scot” usor, cu videoclipuri sau aceleasi materiale pre-inregistrate (ex: Etno, Teleshopping), celelalte trebuie sa faca pe dracu in patru sa scoata material pentru difuzat. Aici exista doua solutii: (1) sa produci materialele si (2) sa cumperi. Bineinteles ca se recurge la ambele solutii. Dar e o mare problema de luat in calcul aici: banii. Televiziunile sunt business-uri, si nu-si permit sa mearga “pe minus”, asta e clar. Si pentru ca audientele sunt oarecum fragmentate, si pentru ca un patron are mai multe posturi de intretinut simultan, se pune clar problema cheltuielilor.
Din cauza asta avem la televizor prostioarele pe care le stim: seriale cumparate la “vrac” sau produse la noi pe banda, enorm de multe talk-show-uri, “reality” show-uri care sunt de fapt nesimtit de regizate si asa mai departe. Ne explica o profesoara cat de scumpe sunt documentarele de calitate si emisiunile de tip Discovery Channel, unde intra omu’ cu camera sub apa sa filmeze corali, le ingheata fundul pe la Polul Sud, sau stau nopti intregi prin safari sa astepte leii sa atace gazelele. Si la documentarele traditionale e bataie de cap: trebuie coroborate materiale, contactate surse, verificat autenticitatea, pus in balanta opinii, stabilita naratiunea si ordinea elementelor, montaje etc.
Pe de alta parte, un talk-show e mult mai spontan si mai usor de creat. N-ai nevoie decat de o tema cat de cat precisa, un set de intrebari si niste invitati vorbareti. Tehnic vorbind, te descurci cu ce ai deja: acelasi studio cu aceleasi lumini, mobilier si cameramani in fiecare seara. De-asta se bazeaza OTV-ul, spre exemplu, asa de mult pe genul asta de material – e ieftin si mult mai spontan decat un program elaborat.
O poveste similara e si cu serialele, unde intuiesc ca scenariul se scrie “la metru”. Imi si inchipui un producator sunandu-l pe om, zicandu-i “Mosule, poti sa ma mai rezolvi si pe mine de zece episoade pana saptamana viitoare? Hai te rog eu.”. Mi-a povestit o data un tip care a lucrat in Venezuela intr-un studio de productie pentru telenovele, care mi-a spus ca se produceau atat de multe episoade, incat actorii nu mai invatau replicile! Toate replicile li se suflau intr-o casca. Le citea o duduie de pe o foaie, iar aia le reproduceau cu dramatism. Cei de la montaj erau si ei grabiti si cu multa munca pe cap, asa ca uneori decupau prost bucatile. Asa se intampla ca rezultau scene de gen
Juan: “Maria, Fernando este mort!!!!”
Maria: [5 secunde pauza penibila]….O, nu!
Bun, nu mai continuam, ati prins ideea. Producatorii de televiziune vor multe programe ieftine, care sa prinda la majoritatea telespectatorilor, asa ca trag in jos de nivelul intelectual, de vocabularul folosit si de temele abordate. Si cum cei mai multi telespectatori sunt mediocri, multe productii TV sunt mediocre. Simplu.
Si pentru ca stiu ca voi nu va multumiti cu mediocritatea, va incurajez din toata inima sa-i mai taiati din norma televizorului.
O sa-mi spuneti, bineinteles, ca exista si emisiuni si filme bune si foarte bune. Si bineinteles ca n-o sa va contrazic, discutam asta in partea a 4-a. Dar tot ce vreau sa va spun e ca e plin si de lucruri abjecte la tot pasul.
Iata exemplu:
“Cativa paparazzi au surprins-o pe cantareata X cand iesea de la cumparaturi, cu un televizor cu plasma in valoare de peste 100 de milioane si mai multe haine decat ar putea incape intr-un sifonier.”
Ok, si? Cu ce m-a ajutat pe mine, personal, povestea asta, care a durat 10 minute (cu tot cu comentariile unui dobitoc)? N-o cunosc personal pe cantareata, poate nici macar nu-i ascult muzica. Imi pare bine ca-i bogata ce treaba am eu? Stiam ca se pot castiga bani in industria muzicala, nu voiam demonstratie. A fost un simplu exemplu de emisiune inutila, numai buna de inodobitocit masele. Mai pot sa continuu cu exemplele pana maine dimineata, sa invoc “stirile” despre cimpanzeii de la gradina zoologica din Luxembourg care si-au tras-o dupa 6 luni de abstinenta (ce fel de stire e asta?), despre Mutu si Prigoana sau despre “Schimb de mame”. Eu sper ca nu va uitati asa ceva, totusi…
Stiti metafora aia cu GIGA, folosita in IT? “Garbage in > garbage out.” Daca ceea ce va intra in creier e de proasta calitate, ce iese din el are sanse sa fie la fel.
Nu va alimentati creierul cu gunoaie abjecte, asteptandu-va sa deveniti din ce in ce mai destepti – nu functioneaza strategia asta.
Acorda o nota articolului:
(10 votes, average: 4.50 out of 5)
Loading ...Categorii: Managementul Timpului, Motivational 1 Comment »
« Televizorul – la ce bun? (3/4) | Home | Televizorul – la ce bun? (1/4) »
Loading ...
Foarte bun articolul! si foarte realist.Suntem o natie careia ii place senzationalul si prostia mancata pe paine dimineata, la pranz si seara. Mersi de sfaturi!