motivational

Legea Claritatii


Nu poti ochi o tinta pe care nu o vezi.

Introducere

In industria dezvoltarii personale veti auzi mereu cuvantul „claritate” cand se vorbeste despre lucrul cu obiectivele, despre aspiratii, despre afaceri…practic despre orice.

In articolul asta am sa…clarific ideea pentru cei care nu au mai intalnit-o pana acum, sau pentru cei care nu au o imagine…clara a ceea ce presupune legea.

Bunicul meu a fost campion la un sport numit „orientare turistica”. Pentru cine nu cunoaste: se imparte o multime de oameni in doua sau mai multe echipe, se ascunde un obiect cat mai bine undeva pe munte, iar fiecare concurent primeste o harta – incompleta – cu cateva indicii, simboluri si un minim de informatii. Apoi alearga ca nebunii pe munti, vai, stanci, se invart in jurul cozii si hoinaresc prin paduri mai ceva ca-n Blair Witch. La sfarsitul concursului, toti sunt transpirati, prafuiti si cu febra musculara. Farmecul jocului e, bineinteles, tocmai cautarea. Daca oamenii ar primi harti complete si clare, ar putea gasi obiectul imediat.

Orientarea presupune, asadar, completarea informatiilor lipsa de pe harta, sau, daca vreti, clarificarea datelor privind obiectul ascuns.

In viata, ne regasim mereu in situatii in care care avem de ajuns undeva fara sa stim exact cum, unde, si mai ales de ce. Iar partea dureroasa este ca foarte putini dintre noi sunt campioni la sportul numit „orientare in viata”. E suficient sa ne oprim pentru cateva momente si sa observam oamenii din jur: obositi, descumpaniti, coplesiti de munca si de dureri de cap, alergand de dimineata pana seara de colo-colo, ca la sfarsitul zilei sa se planga ca nu se simt impliniti si fericiti.

Brian Tracy explica intr-un program de-al lui cum claritatea e probabil responsabila pentru 80% din succes si fericire. Cum verificam? Simplu. Daca ii intrebi pe oamenii de mai sus CE vor in viata si DE CE au ales calea asta…vei primi niste raspunsuri lamentabile.

In general, oamenii iti vor spune ce NU isi doresc: „Nu mai vreau jobul asta…”, „Nu mai vreau sa alerg toata ziua”, „M-am saturat de tara asta” etc. Ok, stim ce NU vrem, dar avem idee ce vrem? Rareori… E vorba aici si despre ceea ce se numeste „motivarea inspre si dinspre”, pe care am s-o discut intr-un articol separat. Ideea e ca daca ii intrebi „Ce job ti se potriveste mai bine decat asta?” sau „In ce tara vrei sa traiesti?” vei constata, in majoritatea cazurilor, ca nu si-au facut temele.

Legea claritatii

E foarte simplu: daca stii CE vrei sa atingi, e de o mie de ori mai usor si rapid sa iti dai seama CUM ajungi acolo. Eu as mai adauga ceva: daca stii DE CE iti doresti respectivul obiectiv, motivatia si viteza cu care vei inainta spre el vor creste, si majoritatea obstacolele vor disparea.

Suna aproape stupid de simplu, si o stie toata lumea. Cu toate astea, rareori o respectam cand vine vorba despre viata noastra. Vedem mereu in jurul nostru cum oamenii alearga bezmetici prin lume fara sa aiba habar incotro merg.

 

 

 

Din cauza asta, e o diferenta cruciala intre a spune „vreau un loc de munca intr-o banca” si „vreau un post de management intr-o banca mare, platit cu minim 700 de Euro”. Din start, ai scutit cautari si interviuri inutile pentru posturi pe care nu le doresti. Ati observat cati oameni ajung sa se angajeze pe un post pe care nu si-l doresc, pe un salariu mai mic decat trebuie? Ei bine, de obicei au nevoie de cateva luni bune de munca pana isi dau seama ca e ceva in neregula!

Nici n-as vrea sa intru in subiectul relatiilor si casniciilor…unde oamenii sfarsesc alaturi de un partener pe care nu si-l doresc, facand copii pe care nu-i vor, ajungand intr-un tarziu sa divorteze, urmand alta casnicie nefericita, alte depresii, alti copii traumatizati si asa mai departe.

Tot studiile au aratat ca oamenii de succes isi planifica viata pe termen lung si foarte lung (uneori ajung la 5-7 ani), pe cand cei amarati abia stiu ce fac maine. De fapt, gandirea pe termen scurt e o caracteristica a saracilor, care au ca prim obiectiv lupta pentru supravietuire, si isi pun mereu intrebari de tipul: „Ce mancam azi?”, „Cu ce platim curentul luna asta?”. Daca ai ambitii marete si vrei sa ai succes pe termen lung, e bine sa-l planifici. La fel cum nu pleci la drum cu masina fara sa-ti stabilesti un itinerariu minimal, e bine ca in viata sa te gandesti dinainte.

Despre cum atingem claritatea in articolul urmator.

 


Acorda o nota articolului:


...si daca iti sunt utile informatiile de pe site, te poti abona pe Facebook, cu un simplu click pe butonul like din dreapta:

Te vom tine la curent cu toate materialele noi care apar pe motivational.ro si vom posta si articole si resurse utile de pe web.


Categorii: Cariera/Succes, Motivational 6 Comments »

« | Home | »

No Tags

6 comentarii la “Legea Claritatii”

  1. been there done that spune:

    in ceea ce priveste “orientarea in viata” am sa spun sincer si cu mana pe inima: “i suck at it!” si (asta ca sa iti raspund la ultimul paragraf al articolului tau)am sa dau vina pe economia asta nenorocita – de tranzitie – a Romaniei. :D
    in ceea ce priveste stabilirea standardelor inalte am sa spun cu durere, again!!! ca am ajuns in situatia penibila de a nu imi mai impune nimic(nici un standard) pentru ca…mi-e teama! ca nu o sa le ating si atunci o sa ajung sa constientizez starea mea deplorabila… ceva de genu’ mai bine prost da sa nu o stiu.
    ii admir foarte mult pe oamenii care stiu ce vor si de ce.
    si din nefericire orice carte as citi si orice blog, nu pare sa ma ajute. imi intra pe o ureche, pe ochi si imi iese pe toate celelalte orificii.

  2. been there done that spune:

    totul e clar pina cand studiezi atent problema. cand incepi sa o studiezi ajungi sa vezi ca nu are nici o iesire :) )

  3. Petre spune:

    @been there done that: imi suna foarte familiar comentariul tau. Abia astept sa ajung sa scriu un articol despre credinte – probabil in viitorul apropiat. Am sa ma gandesc la ce ai spus aici cand imi dezvolt argumentul. Pana atunci, daca vrei sa stam de vorba in paralel despre temerile tale…cu cea mai mare placere!

  4. Andra spune:

    Probabil ca asta e si una dintre marele probleme in societatea actuala. Educatia comunista.. a invatat oamenii [ si spun asta din experienta cu parintii mei] sa privesca lucrurile pe termen scurt si mediu, cu o oarecare teama fata de planurile de termen lung. Neincrederea, incertitudinea fata de ziua de maine, fac oamenii sa inceteze sa mai gandeasca maret, cand de fapt asta este esential in atingerea scopurilor [asa cum prezentai si tu in articol].

  5. been there done that spune:

    pai cum ai ajuns la “credinte”? nu inteleg..(cred ca am un comportament stereotipic care ma da de gol, nu? :P )..
    iar prin “temerile mele” ma refeream la faptul ca nu o sa ajung sa ating standardele pe care mi le impun prima data eu, si frustrarile inerente care apart apoi.
    ps: ati vazut reclama aia la ejobs.ro ?(seful imbracat in mireasa, care il pune pe angajat sa ii faca un masaj la picioare) so funny!!!…morala: “frate e un job nu o casnicie” :) )

  6. Petre spune:

    “Credinte” e folosit in alt sens decat cel religios…e jargon de self-development junkies :) . O sa scriu articolul si-am sa-l explic cum pot mai bine.

Comentarii