Prezentarea s-a concentrat pe lucruri fundamentale, adica pe baza piramidei, nu pe tips si tricks. Una dintre ideile pe care s-a batut cel mai mult moneda a fost empatia (asculta-l si intelege-l pe celalalt; am discutat-o destul si aici pe site, inclusiv in ultimul articol).

Printre pasii pe care i-a enumerat se mai numarau si preluarea responsabilitatii, identificarea adevaratei surse a neintelegerii, autocontrolul emotional (cf. inteligenta emotionala) si transmiterea corecta a mesajului propriu.

Un lucru important pe care l-a precizat este ca empatia nu trebuie sa aiba loc numai la nivel rational. Nu trebuie sa ne concentram doar pe cuvintele pe care le spun oamenii, ci sa ajungem cumva sa intelegem si ce simt, eventual si de ce simt acel lucru. Exemplul este cel al copilului suparat, pe care-l intrebi „Ce ai?” si el ofteaza lung si raspunde: „Nimic…”. E clar ca nu e vorba despre „nimic” aici si ca poate ar trebui sa trecem dincolo de suprafata (recomand precautie in zona asta – nu intrati cu bocancii in sufletul omului!).

O alta chestie interesanta care s-a intamplat: la un moment dat ne-a rugat pe noi, cei din public, sa ne aducem aminte cand am avut ultimul conflict cu cineva. Apoi ne-a intrebat „cine-a fost de vina pentru faptul ca v-ati certat?”. A impartit publicul in 2 tabere: psihologi si non-psihologi (ca sa spun asa). Cei care nu au treaba cu domeniul psihologiei au raspuns ca a fost vina celuilalt, pe cand cei care au auzit de autocontrol emotional si alte vorbe marete au zis „(probabil) aveam si eu partea mea de vina”. Asta apropo de responsabilitate si de victimizare. Tot la capitolul asta l-a invocat pe Victor Frankl (psiholog + supravietuitor al holocaustului, cu o poveste de viata interesanta) care explica cum „nimeni nu poate sa te faca sa te simti rau decat daca tu ii dai voie”.

A vorbit si despre agresivitatea pasiva si cum conflictele cu oamenii nu trebuie sa fie neaparat deschise.

In continuare va prezint niste citate, asa cum le-am notat eu in graba pe-o foaie:

1. „Nu identifica persoana cu comportamentul” (i.e. nu eticheta omul spunand „Esti un om incapatanat!”)
2. „Nu oferiti prea multe scuze sau explicatii”, mai ales daca vina nu va apartine. Este un comportament defensiv si nu foarte productiv in relatia cu persoanele dificile.
3. „Daca-ti ascunzi furia, ea nu dispare”…si asa se nasc diverse probleme, stress si boli…pentru ca ne inhibam de atatea ori unele reactii.
4. „Orice s-ar intampla in exterior, tu prelucrezi acea informatie si alegi cum sa reactionezi”

Atat pentru azi – un articol destul de haotic si scris in graba. Am sa compensez cu ceva mai bun data viitoare.

Exista o zicatoare, care pe englezeste suna asa: „treat people the way you want to be treated”. Americanii o numesc “the golden rule”, regula de aur. In traducere, ea inseamna „Poarta-te cu altii asa cum ai vrea sa se poarte altii cu tine.”. Trateaza-i asa cum ai vrea tu sa fi tratat.

Pe romaneste avem aceeasi zicala, dar pe dos: „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.

Un mare om dastept a descoperit ca e ceva in neregula cu intelepciunea asta. Iata despre ce e vorba…

Stiti deja ca se spune ca fiecare dintre noi este unic in felul lui. Fiecare are valorile, aspiratiile, afinitatile si preferintele lui. Corect? Corect. Ei, in contextul asta, e oarecum o dovada de egocentrism sa-i tratezi pe toti in functie de valorile, ideile si preferintele tale proprii. Ba chiar mai mult, asta poate fi chiar o dovada de inflexibilitate de multe ori.

Foarte important este sa cunosti si sa respecti valorile si aspiratiile celuilalt, nu doar sa le impui pe-ale tale mereu. Si-asa, se spune ca traim intr-o lume in care mult prea des oamenii isi proiecteaza propriul ego si propriul sistem de gandire asupra lumii, iar apoi se mira ca nu o inteleg.

Mi-a venit si un exemplu. Adeseori, in razboiul sexelor, femeile ii acuza pe barbati ca nu stiu sa le faca sa se simta bine in pat. Stiti cum spunea Bebe Sexologu’, ca multi barbati nu inteleg ca sexualitatea unei femei functioneaza dupa principii usor diferite; adeseori, femeilor le trebuie altceva decat barbatilor ca sa ajunga la orgasm (printre care si acea parte plictisitoare numita preludiu). Asadar, barbatii respectivi isi proiecteaza propriile idei despre sexualitate asupra femeilor, si le trateaza asa cum ar vrea ei sa fie tratati.

Apropo de asta, mi-am mai adus aminte ceva. Stiti ca a aparut la un moment dat o carte (bestseller, de altfel!), intitulata „Ce stiu barbatii despre femei”. Titlul aparea frumos pe o coperta roz…iar inauntrul ei erau 160 de pagini complet goale. Cartea a fost de curand „tradusa” si in romaneste o puteti gasi prin librariile mari. Am gasit-o si pe net de vanzare – aici. Cu toate ca e o gluma bazata pe exagerare, ea reprezinta exact metafora a faptului ca nu ne straduim suficient sa-i intelegem pe ceilalti.

Sa reformulam…

Care e varianta corecta a proverbului, atunci?

„Treat people the way they want to be treated.” Poarta-te cu oamenii asa cum ei vor sa te porti cu ei. Nu cum vrei tu. Nu-i asa ca pare mult mai buna afirmatia acum?

Nu stiu cine e autorul originar amendamentului, si oricum l-am auzit in zeci de locuri si toti pretind ca ei au venit cu inovatia. Dar nu asta e esential.

Esential este sa pricepem urmatoarele:

1. Mai ales cand nu reusim sa ne intelegem cu oamenii, e bine sa ne oprim, sa-i ascultam si sa vedem ce vor ei
2. Valorile tale nu sunt si valorile tuturor celorlalti cu care intri in contact! Cand ma gandesc cati oameni am intalnit care nu vor sa inteleaga lucrul asta, aproape ca ma enervez.

Stephen Covey, unul dintre taticii literaturii motivationale si autorul cartii „7 Habits of Highly Effective People” („7 obiceiuri ale oamenilor de succes”) enumera printre cele 7 obiceiuri legea empatiei: „Seek to understand first, then to be understood.” In traducere ar suna asa: „cauta intai sa-l intelegi pe celalalt, si abia apoi sa te faci inteles pe tine insuti”. E o metoda care da roade incredibile. Daca vrei sa-l convingi pe un om de ceva, mai intai afla-i harta, ideile si prioritatile, apoi spune-i cum ideea ta e cea mai buna/frumoasa/desteapta in relatie cu harta, ideile si prioritatile lui.

Atat pentru azi. De azi incolo, poate incercam sa-i tratam pe cei de care ne pasa asa cum isi doresc ei sa fie tratati.

Update: am gasit sursa unde am auzit-o prima oara. Este vorba despre Tony Alessandra, in programul lui, The Platinum Rule.

Update2: Varianta clasica (arhaica) a zicatorii este “Do unto others as you would have them do unto you“. (perfectionistul din mine a insistat sa precizez si asta, chiar daca nu-i chiar esentiala ca informatie)

De pe urma articolului de azi poate beneficia aproape oricine, inclusiv cei care au mai auzit de multe ori ideea pe care o dezvolta. Cei care intampina mari obstacole in comunicarea cu ceilalti si cei carora li se zice ca vorbesc prea mult vor gasi ceva util astazi .

Zilele trecute, a venit o prietena si m-a intrebat: „cum sa fac sa ii conving pe dobitocii mei de parinti sa inteleaga ca punctul meu de vedere e cel bun?”.

Voia sa-si puna parintii sa faca un credit imens la banca si sa-i cumpere ei un apartament, iar ei se opuneau. Am intrebat-o „Pai care e punctul lor de vedere?”. „Nu stiu”, mi-a raspuns, „stiu doar ca nu-s de acord si cu asta basta.”. Tipa habar n-avea care sunt motivele pentru care adversarul opunea rezistenta. Tot ce-a fost in stare sa faca a fost sa se certe cu ei incontinuu si sa concluzioneze ca sunt „incuiati”, „inflexibili”, „zgarciti” etc. Ei erau de vina, ea era perfecta. I-am zis sa se intoarca acasa si sa reia discutia cu ei. „De data asta”, i-am zis, „taci din gura si forteaza-te sa asculti ce au de zis. Apoi mai vedem noi ce e de facut.”. M-a sunat dupa cateva ore si mi-a zis ca au facut pace aproape instantaneu dupa ce incuiatii zgarciti inflexibili i-au marturisit ca nu creditul in sine era problema, ci suma astronomica pe care ea o propusese. S-au inteles imediat sa faca un credit pe o suma mai mica si gata. Fata se muta intr-o casa noua saptamana viitoare, dupa ce mai bine de o luna a petrecut-o certandu-se cu ai ei.

Acuma, daca ne oprim pentru un moment si ne gandim, realizam ca povestea asta apare la tot pasul in viata noastra. Vedem oameni care incearca sa se impuna vorbind cat mai mult si cat mai tare, indivizi care-ti taie replica inainte sa ajungi la jumatea frazei…si asa mai departe. Dar asta nu se intampla doar in cazul conflictelor.

Cel mai prost vanzator din lume

Acum un an am intalnit cel mai prost vanzator de pe fata pamantului din cati mi-a fost dat vreodata sa vad. Eram cu sora mea, care voia sa-si cumpere laptop, la Flamingo Computers. Reproduc cu aproximatie dialogul, care aproape ca frizeaza absurdul.

Ea: Vreau sa cumpar un laptop destul de modest…nu prea ma pricep eu, stiu doar ca vreau sa editez documente si sa navighez pe internet…ce-mi recomandati?
El: Am aici un model tare…ruleaza cele mai noi jocuri, inclusiv Super Terminator Battle Commander Rahat 4 (nume de joc inventat, ca nici eu nu ma pricep)
Ea: Eu ziceam modest…Nu ma intereseaza jocuri…nu vreau sa ma joc pe el. Vreau doar sa scriu in Word si sa navighez pe internet, in principiu.
El: A, va arat alt model atunci…am unul cu 128 Mb pe placa video cu GeForce 17 Dual Core si Level 5 Cache pe PCI, ultima generatie.
Ea: Nu ma pricep deloc la detalii tehnice si n-am depanat niciodata un calculator. Puteti sa vorbiti mai putin tehnic si sa-mi recomandati un model care se potriveste cu ce ceream eu?
El: Da, e beton, ca randeaza grafica super repede, mai ales animatiile complexe…si are surround cu 5+1.
Ea: Animatii? Surround?
El: Da…si in jocuri, si in 3D Studio…
Ea: Multumesc, mi-a facut placere…

Era o replica celebra intr-o piesa de-a lui Caragiale: „Amice, esti dobitoc.” Cand iti spune omul ca nu intelege ce e aia „PCI” si „cache” si ca nu il intereseaza jocurile cu impuscaturi…de ce mai impingi cu obstinatie in directia ta?

Ok, poate v-ati minunat de cazul de mai sus. Dar din nou…daca ne oprim pentru un moment, e posibil sa realizam ca si noi insine facem minunatii de genul asta…la un nivel putin mai subtil. Nu ascultam mare lucru din ce ne spune celalalt, dar abia asteptam sa ne vina noua randul sa vorbim, fara sa realizam ca suntem pe langa subiect – din punctul lui de vedere.

Sa invatam cate ceva…

In vanzari, se spune ca e o idee excelenta sa-l intrebi pe cumparator care sunt asteptarile lui, apoi sa-i detaliezi in ce fel ii vor fi asteptarile implinite de produsul tau. Unii cumpara termopane pentru caldura, altii ca sa nu mai auda zgomotul traficului de pe Magheru, altii pentru amandoua. Unii prefera un apartament pentru ca e linistit, altii pentru ca are covor pufos si pat confortabil, altii pentru ca are doua WC-uri roz. Intreaba-i ce vor!

Pentru cei care nu vand nimic: sa nu credeti ca nu se aplica aceeasi teorie si in viata! Intr-un cuplu sau o casnicie, spre exemplu, legea asta e absolut cruciala. Pentru o fata e foarte important sa primeasca mici cadouri foarte des, pe cand alta nu tine asa mult la cadouri cat isi doreste sa fie stransa in brate des si plimbata de mana pe lac. Un partener prefera sa i se spuna „te iubesc” la fiecare 5 minute, altul are alergie la cuvintele astea. Am intalnit destule cupluri nefericite, in care partenerii nu-si cunosc si nu-si respecta dorintele…fiecare canta dupa propria partitura, si se vaita ca nu e inteles.

Cine a urmarit seria 2 din reality show-ul The Apprentice (cu Donald Trump) poate a vazut cum Andy, un campion national la dezbateri, negociere si retorica, a reusit sa scape de concediere cand Trump l-a acuzat ca nu si-a impus punctul de vedere. „In atatia ani de dezbateri”, a spus Andy in apararea lui, „am invatat ca e mult mai important sa asculti decat sa incerci sa te impui cu orice pret.”. In mod surprinzator (oare?), Trump l-a iertat.

Cine a citit cea mai elementara carte de teoria comunicarii (sau vreun manual de romana de liceu) stie ca ascultarea e adeseori cel mai important element intr-un dialog, vorbitul venind pe locul doi. Tot in comunicare, exista conceptul denumit „ascultare activa” (despre care puteti invata aici).

Leil Lowndes, autorul cartii „Cum sa vorbesti cu oricine”, spunea ca atunci cand nu ai ce sa discuti cu un om pe care abia l-ai cunoscut, cea mai simpla si cea mai buna strategie e sa pui intrebari marunte si generale… „Cu ce te ocupi?”; „Astepti de mult trenul?”; „Ce-ti place la petrecerea asta?”, „Ce te-a facut sa vii la interviu pentru jobul asta?” etc. Oamenii abia asteapta sa vorbeasca despre ei, despre ce-i pasioneaza, sa va expuna punctele lor de vedere referitoare la lume, politica s.a.m.d. Le veti face o mare placere asculdandu-i, si de multe ori veti avea si de invatat de la ei.

In NLP, exista unelte precum calibrarea, pacing and leading si back-tracking, ca sa dau doar trei exemple. Calibrarea inseamna in mare parte sa inveti sa „asculti” raspunsurile non-verbale ale partenerului de conversatie, intelegand ce semnale foloseste pentru diferite reactii, stari emotionale si atitudini (ezitare, interes, uimire, dezaprobare etc.). Pacing and leading se refera la abilitatea de „a te pune la acelasi nivel” cu cineva pentru o vreme, pentru ca apoi sa reusesti sa-l muti treptat la un nivel diferit (facandu-l sa-si schimbe decizia, spre exemplu). Backtracking inseamna sa repeti unele formulari ale partenerului de conversatie in propriile replici. (Bineinteles, explicatiile de aici sunt minimaliste, procesele sunt mai complexe si mai subtile in practica.)

Ce e de facut?

Data viitoare cand va loviti de o bariera in comunicare, puneti intrebari de tipul: „ce vrei de la mine?” sau „cum ai vrea de fapt sa procedam?” sau „tu cum vezi lucrurile?”. Invatati-va sa rostiti cat mai des propozitii de genul „ce e important pentru tine in toata povestea asta?”, „ce preferi mai mult?” si „cum iti place…” etc.

Daca aveti obiceiul sa vorbiti pana nu va mai ramane aer…incercati macar din curiozitate sa mai puneti frana si sa ascultati (cu adevarat) ce are celalalt de spus. Chestia asta poate sa faca o diferenta enorma de multe ori.

Cand trebuie sa NU ascultam

Bun, pana acum am explicat cat de bine e sa ai rabdare cu oamenii si sa pleci urechea la ce au de zis. Acum sa vedem reversul monedei. Exista persoane si situatii care totusi nu merita atentia noastra deplina.

Cateva exemple ar fi…

• persoanele care vorbesc urat despre tine si vor sa te faca sa te simti prost
• unii bolnavi mintali (la propriu) care au nevoie de tratamentul unui specialist
• doctorii supraponderali care vor sa te invete cum sa slabesti
• escrocii cu pulover carpit in cot care vor sa te invete cum sa devii bogat peste noapte
• barfitorii ieftini de colt de birou
• majoritatea politicienilor

Daca totusi vrei sa le asculti, nu uita sa-ti activezi filtrele (filtrul de miniciuni, filtrul de rautati, filtrul pentru aberatii si divagatii etc.).

Eu va urez succes in comunicare si sunt gata sa va ascult comentariile!

INTRO

Suntem nevoiti sa scriem tot felul de lucruri, zi de zi. N-avem incotro, asta ne e soarta in asa-zisa „societate informationala” in care aparent traim. De la scrisori de intentie la blog entry-uri, si de la e-mail-uri oficiale la cine stie ce briefing-uri si debriefing-uri. Toata lumea produce si transmite texte, motiv pentru care oamenii ar cam trebui sa stie cum sa se exprime in scris.

Necazul e ca zi de zi, si eu si tu dam peste atat de multe materiale scrise PROST. Foarte prost. Asadar, nu toata lumea se pricepe la scris. Nici sistemul scolar se pare ca nu prea scoate buni comunicatori…

In articolul de azi am de gand sa astern cateva sfaturi foarte generice despre cum e bine sa scriem. Le-am adunat fie din experienta, fie de prin alte surse. Nu ma consider vreun expert, dar am pretentia ca ma pricep un pic mai bine decat omul de rand. Unele sfaturi se aplica la orice fel de text, altele se doar in unele situatii…voi cititi-le si faceti ce stiti mai bine cu ele.

LUCRURI DE BAZA

Tine imaginea cititorului in minte

(Suna a idee de bun simt, dar credeti-ma, de multe ori o ignoram in practica.)

Ca sa vorbesc pe limba amicilor mei creativi din advertising: „care e targetul?”. A fost la un moment dat o reclama la nu stiu ce ziar, in care seful le spunea redactorilor sa-si puna o poza cu prietenii lor pe birou si sa-si imagineze ca scriu pentru ei. Cam asa se procedeaza: e bine sa ti-l imaginezi pe cel caruia ii scrii. Daca scrii pe o tema tehnica pentru un grup de oameni fara cunostinte tehnice, trebuie sa eviti jargonul criptic si termenii de specialitate, nu ? Stie toata lumea asta. Ei, atunci cum va explicati ca intalnim firme de web design vor sa-si atraga clientii cu brosuri in care scriu despre AJAX si JavaScript, despre DHTML si PostgresSQL? La fel, cum se face ca intalnim medici sau psihologi care nu sunt in stare sa explice pacientului ce problema are fara sa arunce doua kilograme de jargon profesional? Nu e cazul sa generalizam, bineinteles.

Mai e o problema: vorbirea simpla vs. vorbirea elevata. Trebuie sa avem flexibilitatea sa ne coboram la nivelul celor care nu au vocabularul nostru atunci cand e cazul. Asta include si folositul cuvintelor si frazelor extrem de simple cu oamenii din popor (femeia de serviciu, muncitorii fara prea multa carte), dar si evitarea englezismelor trendy-cool cand vorbim cu pensionari care au invatat rusa in tinerete.

Multi oameni n-au flexibilitatea si obiceiul sa-si adapteze limbajul si prefera sa dea vina pe public („sunt prosti, domne, ce sa le fac eu daca nu inteleg?”). Ei bine, nu stiu cine-i prostul aici. Vina e a comunicatorului in foarte multe cazuri.

Stabileste exact CE vrei sa comunici

Iarasi, suna de bun simt, dar de multe ori daca ar fi sa faceti o proba si sa-i intrebati pe oameni scurt si la obiect „ce vrei de fapt sa spui?” veti vedea cum se blocheaza si isi dau seama ca nu le e nici lor foarte clar.

Inainte sa scrii, un brainstorming e o idee excelenta; daca nu, macar o lista cu liniuta pe un amarat de post-it. Stabileste-ti clar intentiile, tema si pozitia pe care vrei s-o iei – ai sa vezi cat de natural va decurge redactarea textului apoi.

Straduieste-te sa ai o structura

Chiar si in cel mai banal e-mail e bine sa ai un inceput, un cuprins si o incheiere, care sa spuna exact ce vrei de la omul caruia ii scrii:

- am vorbit cu X.
- m-a rugat sa fac Y.
- eu nu pot sa fac asta singur.
- stiu ca te pricepi, ai putea sa ma ajuti tu? Mersi.

Atatea e-mail-uri si cereri o dau intr-o balbaiala si intr-o logoree inutila, de ajungi sa te enervezi dupa primul paragraf.

„Nu stiu daca te deranjez, dar am vorbit cu X ieri, mi-a zis ca ar avea nevoie de mine, m-a mai sunat el o data acum vreo trei luni si n-am putut sa-l rezolv. Asa ca e o situatie delicata acuma, ma intelegi, pentru ca ma gandeam ca ar fi frumos din partea mea sa-l ajut macar de data asta, poate cine stie bla bla bla bla bla bla bla bla [...] bla bla bla [...] hai ca mai vorbim…”

Pana la urma, trebuie tu sa le scrii inapoi si sa-i intrebi…„ok, si ce trebuie sa fac eu?!?”.

Gandeste-te eventual la principiul WIIFM din marketing („What’s In It For Me?”, in traducere aproximativa: „ce anume ma priveste pe mine din chestia asta?”).

FORMA

Foloseste paragrafe „americanesti”

Pentru cei care scriu text si uita sa apese pe Enter: pentru numele lui Dumnezeu, lasati un rand liber, aerisit, frumos intre paragrafe. De ce sa-ti pedepsesti cititorii facandu-i sa parcurga un bloc dens de text greoi, care pare sa nu se mai termine niciodata?

Contraexemplul din imaginea urmatoare – adica potopul interminabil de litere din coloana stanga – e luat de pe un site maricel de pe web-ul romanesc. Mi-a luat 2 minute sa-l gasesc, pentru ca nu e o specie rara, mai ales pe bloguri…

Pune mici “obstacole”

Randul de mai sus e ceea ce se numeste in engleza un „scan stopper”. Lumea e grabita tare in ziua de azi. Din motivul asta, oamenii rareori vor sta sa-ti citeasca povestea rand cu rand, cuvant cu cuvant…mai ales pe internet. Textul mai degraba se „scaneaza” la primul contact, in sensul ca alergi extrem de repede cu privirea peste el si vezi daca te intereseaza ceva. Din cauza asta, e o idee excelenta sa le pui alergatorilor cateva obstacole acolo unde vrei sa le opresti privirea. In Word le zice heading-uri si subheading-uri. Tot ca obstacole functioneaza si:

1) Listele numerotate

2) – Listele
- cu
- liniuta

3) Propozitiile sau pasajele scrise cu bold.

Si apropo de bold…

Formateaza fontul

Nu e nevoie de explicatii multe. Foloseste bold, italic, underscore, chiar culori, daca simti nevoia si daca ai impresia ca se potrivesc undeva. E bine sa profitam de formatarea pe care ne-o pune Word-ul la dispozitie, nu? E recomandabil sa folosesti italic pentru cuvintele pe care vrei sa pui accent, pe care vrei sa le scoti in evidenta, mai degraba decat bold, despre care niste studii relevau ca deranjeaza atunci cand apare in mijlocul unei fraze.

Un pic de rigoare englezeasca

Cand ma pregateam acum cativa ani pentru certificatul CPE, m-a impresionat rationalismul si rigoarea britanicilor din Cambridge. Ei sfatuiau candidatii sa foloseasca un sablon schematic pentru a structura paragrafele din eseuri. Dupa spusele lor:

- prima fraza din paragraf trebuie sa introduca ideea
- corpul paragrafului trebuie sa dezvolte ce ai spus in prima fraza (i.e. ideea)
- ultima propozitie trebuie sa incheie, sa inchida micro-argumentul paragrafului

Fa argumentul sa „alunece” frumos

Daca tot vorbim despre paragrafe, e bine de mentionat ca pentru a face textul foarte cursiv, logic si placut pentru cititori, argumentul trebuie sa „alunece” de la un paragraf la altul. Rigoarea englezeasca de mai sus nu inseamna sa izolezi paragrafele si sa trasezi niste granite rigide intre ele. Din contra, niste cuvinte de legatura ajuta enorm progresul discursului. Tranzitia pe care am folosit-o eu cu trei randuri mai sus este formularea „daca tot vorbim despre [...]”.

Ati prins ideea. Puneti elemente de legatura, de gen „In afara de ce am spus pana acum, mai trebuie sa stiti si ca…”; „Din cuvintele de mai sus nu vreau sa rezulte ca[...]. Din contra, as spune mai degraba sa [...]”; „Iata si un exemplu:”. Cuvinte si expresii banale pe care puteti sa le folositi pentru a face legatura sunt: „asadar”, „prin urmare”, „deci” etc.

Imagini, diagrame, ilustratii

O imagine relevanta poate comunica enorm, uneori lucruri pe care e mai greu sa le sugerezi prin textul scris (emotii si atitudini, spre exemplu). O diagrama la vremea ei face cat vreo zece idei .

Ca fapt divers…

Stiti care sunt cele mai citite zone ale unui material scris? Titlul, subtitlul si textele de sub imagini.

Cam atat deocamdata…sper ca v-am fost catusi de putin de folos. Voi continua seria de articole despre „cum scriem” peste cateva zile. Data viitoare vreau sa vorbim mai mult despre limbaj. Eu sunt un dusman declarat al limbajului rigid, de lemn, cu reminiscente comuniste, al cliseelor din presa scrisa si de la TV, dar mai ales al oamenilor care folosesc cuvinte pompoase ca sa isi mascheze prostia – in special atunci cand n-au nimic de spus.

Kenrick Cleveland are o tehnica superba de aruncat insulte “sub acoperire”. Impactul lor e aproape la fel de mare, insa cel insultat nu prea va poate acuza!

Iata o serie de exemple:

“Altcineva in locul meu ti-ar fi aratat usa si ar fi zis ‘in momentul asta sa iesi afara din biroul meu’. Dar eu n-am de gand sa fiu atat de categoric. Prefer sa discutam acuzele pe care tocmai mi le-ai adus, ca sa vad de fapt ce voiai sa-mi comunici prin ele.“

---

“Altcineva in locul meu te-ar fi judecat dupa aparente si ti-ar fi zis ca esti un nemernic escroc. Bineinteles ca eu nu ma grabesc sa judec oamenii asa, si sunt convins ca ai trebui sa ai si niste intentii bune pe undeva. Gresesc cand spun asta?“

---

“Daca in loc de mine ai fi avut de-a face cu un om mai … nervos din fire, cum crezi ca ar fi reactionat?!? Zi si tu… Cred ca zburai pe geam pentru greseala pe care ai facut-o. Si stii bine ca eu prefer sa-mi pastrez calmul, asa ca hai sa vedem cum naiba reparam boacana. “

Ok, ati prins ideea. La fel cum autorii de literatura anti-comunista din perioada cenzurii isi puneau ideile si actele de disidenta pe seama personajelor (vezi Marin Preda in Cel mai iubit dintre pamanteni si chiar Morometii, spre exemplu), la fel tu poti sa-ti pui ideile care nu pot fi exprimate direct pe seama altei persoane – fictiva sau reala.

Nu recomand chiar cu toata inima folosirea tehnicii descrise mai sus. DAR daca n-ati indraznit niciodata sa ii raspundeti sefului vostru arogant, directorului de departament sau altor marlani care realmente si-o merita, puteti incerca s-o faceti…”just for fun”. Nu garantez nici rezultate, nici vreun fel de folos real…voi stiti mai bine.

In nici un caz n-as recomanda sa va faceti o obisnuinta din a o folosi.