Astazi avem doua “guest posts”, adica doua articole scrise de amicul meu Adi Soare, de la succesdublu.ro. Stilul lui e usor diferit, dar cam tot in aceeasi directie gandim. Am selectat doua articole care mi-au placut foarte mult, pe care va invit sa le cititi si sa le comentati…

Te-ai gandit vreodata ca ceea ce faci zi de zi este rezultatul unor standarde pe care ti le-ai autoimpus? Si nu numai ceea ce faci zi de zi. Felul in care reactionezi in situatii pe care le intalnesti pentru prima oara este tot rezultatul unor standarde pe care ti le-ai autoimpus. Costient sau inconstient. Voluntar sau involuntar. De exemplu, ultima oara cand cineva a vrut sa te scoata din casa noaptea, care a fost prima reactie pe care ai simtit-o in tine? A fost : “DA, ce tare, hai sa merg sa ma imbrac?” A fost : “Hmm…as merge daca ar fi un grup mai mare?” , A fost : “in nici un caz nu ies afara pe vremea asta, abia m-am spalat pe cap…” ? Ti se pare ca astea sunt vorbele tale?Te-ai gandit cate oportunitati de a incerca lucruri noi pierzi IN FIECARE ZI din cauza regulilor si standardelor pe care ti le-ai autoimpus?

Hai sa-ti zic un lucru pe care sa-l notezi mare pe o coala alba :

Standardele tale sunt cele care te fac sa inaintezi, sa stai pe loc, sau sa dai inapoi in viata. Nu sunt ceilalti de vina. Nu e vorba de lipsa de oportunitati. Nu e guvernul cel care ar trebui sa-ti poarte de grija. Tu esti cel care si-a fixat anumite standarde si traiesti in conformitate cu ele.

Standardele tale masoara nivelul tau de toleranta in viata. Ceea ce TU decizi ca tolerezi si ceea ce nu tolerezi. Cand standardele tale sunt incalcate, se declanseaza un nivel de disconfort care te provoaca sa actionezi si sa faci ceva. Daca te uiti la lucrurile pe care le tolerezi in viata vei vedea de ce esti unde esti si de ce faci ceea ce faci.

• Cat de aglomerat trebuie sa devina biroul tau inainte sa incepi sa faci curat? Asta e standardul tau de ordine.
• Cat de mult iti permiti sa intarzii la o intalnire inainte sa iti dai seama ca ai o problema? Asta e standardul tau de “time – management” ( eu sufar la capitolul asta – 30 minute)
• Cat de mult trebuie sa te ingrasi inainte sa incepi sa te apuci de un program de slabit? (asta e standardul tau de atentie fata de corpul tau)
• Cat de des trebuie sa esuezi in relatiile pe care le ai ca sa-ti dai seama ca trebuie sa schimbi ceva la tine?
• Cu cate femei trebuie sa te intalnesti lunar inainte sa-ti dai seama ca nu mai simti nimic? (asta e standardul tau de afectivitate)

Pana la urma, lucrurile sunt simple. In mintea noastra am trasat ce e ok si ce nu e ok la felul in care ne comportam si atunci cand lucrurile o iau putin razna, dincolo de standardul nostru ne motivam sa facem ceva in privinta aia.

Pe de alta parte, standardele fac parte din sistemul nostru de identificare a confortului personal si a felului in care ne privim pe noi insine. Stim ce ne place si ce nu ne place. Cand ceva iese din sistem, facem ceva ca sa corectam.

Partea proasta este ca fiecare moneda are doua fete. De cele mai multe ori standardele noastre se bazeaza pe felul in care vrem sa fim priviti de catre ceilalti. Suntem atat de flamanzi dupa atentie si acceptare incat de multe ori facem lucruri pe care altii ni le cer doar pentru a fi acceptati. Ne ridicam standardele pentru ca altii sa nu ne ridiculizeze sau sa rada de noi. Si in felul asta ceea ce ne motiveaza sa facem lucruri este de fapt FRICA de a nu fi facut de ras.

De cate ori nu te-ai apucat de invatat pentru un examen doar pentru ca te temeai ca ceilalti sa nu rada de tine daca il pici?

De cate ori nu ai lasat dezordine in camera pentru o perioada lunga de timp ca sa te apuci sa faci curat doar cand stiai ca vine cineva in vizita?

De cate ori n-ai lasat un proiect pana pe ultima suta de metri doar ca sa te apuci de el cand stiai ca cineva o sa verifice in ce stadiu esti?

Imi fac singur autocritica si stiu ca in multe cazuri actionez in felul asta. Frica de a nu fi catalogat ca fiind ALTFEL e suficient de mare incat sa vrei sa faci orice ca sa pastrezi aparentele.

Asadar…

Problema apare cand altii decid ce faci tu cu viata ta…

Cand incepi sa faci sport doar pentru ca peste 3 luni de zile trebuie sa participi la nu stiu ce sindrofie si nu te mai incape rochia aia in care erai foarte sexy nu tu iti conduci viata ci altii. Ce te opreste sa te apuci chiar acum sa ai grija de sanatatea ta? Incepi sa eviti sa mai risti in viata, sa iti arati partea vulnerabila pentru ca te temi ca altii vor profita de tine si te vor arata cu degetul?

Chiar daca vrei sa pari cea mai independenta persoana de pe pamant in sinea ta stii ca undeva o parte importanta din ce faci zilnic e controlata de altii. Gandeste-te doar la ultima oara cand ai avut ocazia sa privesti persoana pe care o iubeai in ochi si sa-i spui ce inseamna pentru tine si n-ai facut-o pentru ca ti-a fost rusine sa o spui in public.

In sinea ta stii ca e adevarat ce spun si deja incepi sa nu te simti confortabil. Acum par cumva unul care te acuza si te intrebi ce drept am eu sa te trag pe tine la raspundere. Raspuns : nici unul. Scriu asta si pentru mine. In multe cazuri sunt la fel de ipocrit ca si tine. In goana dupa acceptare facem lucruri pe care nu le vrem, compromisuri facute de dragul celorlalti si care ne fac sa ne simtim nici pe departe cei mai indrazneti oameni de pe pamant.

Probabil nu este confortabil sa citesti si sa fii de acord cu mine, pentru ca stii ca e adevarat. Si adevarul doare. Doar sa admiti ca ai o problema mare atunci cand majoritatea lucrurilor pe care le faci in viata sunt rezultatul a ceea ce vor altii sa faci. Se numeste conditionare sociala. Cea mai buna descriere vizuala a fenomenului este o turma de oi pe o strada . Suntem conditionati sa ne fie frica sa fim noi insine si am fost invatati de mici sa alegem mereu “calea cea sigura”.

Calea cea sigura nu e insa sigura deloc. Cand iti traiesti mereu viata incercand sa-i impresionezi pe ceilalti sau sa fii in ton cu asteptarile lor esti dintr-o data intr-o zona vulcanica. La orice moft al prietenilor tai trebuie sa-ti schimbi strategia, garderoba, cursul vietii. Oricand prietena ta se va decide ca blugii sunt de rahat, tu, care ar fi trebuit sa fii barbat si sa-ti porti singur de grija vei merge la cumparaturi. Oricand prietenul tau iti va spune ca ii plac femeile cu sanii mari tu te vei gandi ca felul in care arati e nesatisfacator si vei vrea sa-ti faci implanturi. Parintii tai spun ca e timpul sa te asezi la casa ta, prietenii discuta ca inca stai cu chirie la 30 de ani si tu te indatorezi ca sa iti iei un apartament in rate pentru urmatorii 25 de ani. Cat de mult esti dispus sa faci pentru a fi pe placul celorlalti?

Prin urmare, vin si te intreb: asta e felul in care vrei sa-ti traiesti viata?

Ce sa faci cand vrei sa schimbi ceva?

Conditionarea sociala e o problema mare. Einstein zicea : “Daca as avea la dispozitie o ora ca sa scap omenirea de la dezastru as sta 59 de minute definirii problemei si 1 minut gasirii solutiei.”

Rezolvarea problemei incepe cu intrebarile potrivite. Incepe sa-ti pui intrebari :

• De ce ai jobul pe care il ai? De ce muncesti ceea ce muncesti? De ce ai ales cariera asta?
• De ce arati cum arati? De ce mananci asa nesanatos? De ce nu faci sport?
• De ce am relatiile pe care le am? De ce nu ma pot atasa de nimeni? De ce toata lumea ma ia de fraier(a)? De ce nu pot creea atractie?
• De ce am prietenii pe care ii am? De ce ma intalnesc cu ei? De ce fac impreuna cu ei lucrurile stupide pe care le fac?

Faci toate astea pentru ca asa spun ceilalti ca e bine sa le faci sau pentru ca simti ca e cel mai bine pentru tine?

Ce se intampla daca renunti la tot ceea ce iti cer ceilalti sa faci si faci ceea ce ti-ai dorit de fapt?

Se pot intampla doua lucruri. Unul rau si unul bun.

Cel rau este ca iti vei pune toata lumea in cap. Parintii vor zice ca ai inebunit, prietenii vor spune ca esti in criza specifica perioadei (oricare ar fi ea: tinerete, varsta de mijloc etc.). Tu vei fi dezorientat si in sevraj dupa drogul care te-a alimentat atata timp : acceptarea. Cel bun este ca pentru prima oara in viata te vei simti impacat cu tine insuti. Vei lua multe decizii gresite care vor lasa multe cucuie dar vei stii ca sunt ale tale. Ti se va umple frigiderul de “carne” zi de zi dar vei sti ca te duci seara la culcare ca un om cu o misiune in viata.

Pana la urma, faptul ca unii prieteni te vor parasi pentru ca vrei sa faci ceea ce e bine pentru tine in viata va arata care e exact gradul lor de implicare. Te vor prieten pentru ca esti usor de manipulat, ai masina cu care ii poate duce la mare sau la munte, sau esti cel care da tonul la distractie si fara tine se simt plictisiti? Esti doar o unealta. Scapa de ei.

Tine minte : Oamenii din jurul tau se tem cand vad ca tu vrei sa iei decizii radicale pentru viata ta.

Daca vei vrea sa tii un regim de slabit vor profita de ocazie sa faca un mic gratarel la tine acasa si sa te atraga.

Daca stiu ca vrei sa te lasi de bautura sau tutun, in loc sa te sprijineasca se vor teme ca pierd un amic de betie si te vor imbia la “una mica”

Cand vei decide ca pierzi timpul daca stai la bere la barfa cu ei iti vor spune ca esti arogant si te crezi superior.

Da, te vor arata cu degetul. Si ce daca?

Atunci cand vei incerca sa-ti traiesti viata dupa standardele tale, vei pierde o parte din prieteni. Asta nu inseamna ca trebuie sa actionezi ca un catar, incapatanat si gata sa renunti la cei care nu sunt de acord cu felul in care iti traiesti viata.

Crede-ma, visatorii nu sunt priviti cu ochi buni pe lumea asta. Mereu ti se va spune sa revii cu picioarele pe pamant. Daca visezi sa realizezi ceva extraordinar si vei spune asta in public, 90% din cei de acolo vor incerca sa te dea inapoi si sa te “pazeasca” de consecintele rele care pot aparea daca esuezi. Ar trebui sa te dea asta inapoi?

Daca cei de langa tine nu pot trai cu gandul ca visezi sa-ti imbunatatesti viata riscand mai mult, e problema lor. Da, va durea sa vezi cum ii pierzi . Va durea sa ii auzi cum soptesc in spatele tau. Dar faptul ca stii ca ti traiesti viata ca o marioneta a celorlalti va durea mult mai mult la sfarsitul zilei.

Pana la urma doua lucruri foarte bune ti se vor intampla :

1. Vei incepe sa atragi oameni care te accepta asa cum esti. Oameni care se vor entuziasma de entuziasmul tau. Oameni care vor sprijini sincer si autentic ceea ce vrei sa faci si vrei sa atingi fara sa incerce sa te dea mereu inapoi. Vei avea langa tine oameni care te vor lasa sa fii tu insuti.

2. Vei atrage dupa tine oameni care vor fi inspirati de curajul tau. Vor fi oameni care te vor lua ca model si vor vedea ca e posibil sa iasa de sub conditionarea sociala. Ca e posibil sa-ti traiesti viata si altfel decat ca un sclav. Si asta te va motiva si mai tare.

In final, gandeste-te ce vrei sa faci cu viata ta ? Cand te trezesti dimineata te gandesti ca ceea ce urmeaza sa faci este ceea ce vrei sa faci pana la sfarsitul vietii tale?

Asta e tot.

Suntem in luna ianuarie, luna pe care sunt sigur ca multi au inceput-o facandu-si planurile pentru noul an, sau macar gandindu-se ori visand la cateva lucruri care ar dori sa li se intample in 2009.

Fie vorba intre noi, nu numai luna ianuarie e un moment potrivit pentru asa ceva, si multi stiu asta (cel putin in teorie).

In orice caz, mi se pare un moment propice sa vin si sa va fac o propunere, daca nu cumva chiar o provocare: ce-ar fi daca pentru cateva momente ne-am largi putin orizonturile…si am lua o viziune de ansamblu a intregii vieti pe care o mai avem de trait?

Atat de mult? O viata intreaga? “Dar eu nu stiu ce fac maine”, vor spune multi. Nu e vorba de o planificare rigida, ci mai degraba de o reflexie generala. De azi si pana la moartea ta mai sunt cateva decenii, sau mai putin – dupa cazul fiecaruia…

E foarte bine sa-ti planifici zilele, saptamanile si anii – DAR e la fel de bine ca din cand in cand sa dai “zoom out” si sa incerci sa ai o privire de ansamblu, asupra “intregului”.

Stiti cum intreaba unii: “Ce vrei tu de la viata?”. Nu e o intrebare rea! Unde vrei sa ajungi? Ce vrei sa faci pe lumea asta?  Cam de ce simti ca te afli aici? Ai vreo idee … cam care ar pute fi “misiunea” ta? Ce vrei sa lasi in urma? Si asa mai departe… E o serie de interbari pe care cred ca toata lumea ar trebui sa si le puna la un moment dat.

E clar ca nu-i simplu. Si ca sa iti poti contura raspunsurile la intrebarile astea, te poti ajuta de una sau mai multe dintre metodele urmatoare:

Vizualizeaza-ti patul de moarte

Am intalnit metoda asta la  Steve Chandler – este prima dintre cele 100 de idei pe care le insiruie in cartea lui, 100 de cai spre autodezvoltare. El povesteste cum o psihoterapeuta l-a supus unui exercitiu de o intensitate emotionala incredibila. L-a rugat sa se intinda pe canapea, sa inchida ochii…si sa-si inchipuie ca se afla pe patul de moarte! Apoi sa-i cheme pe oamenii care au fost importanti in viata lui, unul cate unul, ca sa le spuna ce are de spus…si sa-si ia la revedere de la ei.  Macabru de-a dreptul, veti zice.

Ei bine, da. Dar cand te transpui in acel moment, parca se face un mic declic in mintea si in sufletul tau. In cazul lui Chandler, s-a petrecut cam asa:

“Pe masura ce vorbeam cu fiecare dintre ei…simteam din ce in ce mai mult un nod in gat…si cum vocea incepe sa-mi tremure. Ochii mi se umplusera de lacrimi. Era un incredibil sentiment de pierdere. Nu plangeam pentru viata pe care o lasam in urma, ci pentru dragostea pe care o pierdeam. [...] In timpul exercitiului mi-am dat cu adevarat seama cate lucruri imi lipsisera atat de mult din viata.[...]Nu cred mai plansesem niciodata atat de rau in viata mea.[...] Incepand cu acea zi, am jurat ca nu voi mai lasa nimic la voia intamplarii. Am hotarat sa traiesc ca si cum moartea putea veni in orice moment.”

Daca aveti curajul si dispozitia necesara, rezerva-ti-va cateva momente de liniste la un moment dat si faceti si voi exercitiul… Oare la ce concluzii o sa ajungeti?

Anuntul din ziar

In exact aceeasi maniera ca Steve Chandler, Tony Alessandra vine cu alta propunere: scrie-ti propriul “orbituary” (engl.), adica acel anunt care se publica in ziare la moartea cuiva. Ce au de spus ceilalti despre tine, in cateva cuvinte?

Iar daca vrei sa dezvolti subiectul, atunci alti autori propun sa-ti imaginezi speech-ul care se va tine la inmormantarea ta. E drept ca la noi, in Romania, rareori se tin cuvantari la inmormantarea cuiva. Dar exercitiul tot poate fi facut fara probleme, e doar o chestiune de imaginatie.

Si inca n-am terminat cu exercitiile. Daca tot am inceput sa vorbim de moarte, haideti sa va prezint si cel mai interesant exercitiu pe care l-am facut eu vreodata.

Numaratoarea inversa

FAZA 1: Imagineaza-ti ca mai ai 1 an pana la moarte.

Cum s-ar zice, daca astazi e 22 ianuarie 2009, anul viitor, pe 22 ianuarie 2010 va fi ultima ta zi pe pamant!

Doctorul ti-a spus ca doar atat mai ai de trait. Dar un magician a venit in vizita si ti-a spus ca vei avea oricati bani vrei si sanatatea ta va fi la parametri normali de-a lungul anului astuia.

Intrebarea e: Ce vrei sa faci cu timpul asta? Cum vrei sa-l folosesti?

Ia o coala alba de hartie si scrie-ti ideile. Ai 10 minute. Dupa ce ai terminat, trage o linie si treci la faza urmatoare.

FAZA a 2-a: Mai ai o luna

Acum datele problemele se schimba. E 22 ianuarie, mai ai de trait pana pe 22 februarie. Doar 30 de zile! Ce ai de gand sa faci in timpul asta? Rescrie-ti planul ca si cum ai mai avea doar 30 de zile de trait. Ai inca 5-10 minute pentru asta.

FAZA a 3-a: Mai ai doar o zi

Ei bine, da. 24 de ore sunt tot timpul care ti-a mai ramas acum. Numaratoarea inversa a pornit. Ia din nou foaia, si scrie ce ai vrea sa faci in ultimele cateva ore pe care le mai ai.

Concluzie?Oamenilor le vine foarte greu sa se gandeasca la intreaga lor viata in avans. Din acest motiv, ceea ce putem sa facem este sa apelam la mici trucuri, cum ar fi cele de mai sus: “privirea aruncata inapoi” (dinspre sfarsit inspre inceput) sau “comprimarea timpului” (de la cateva decenii la doar o luna/zi).

Multi dintre noi spun ca “mai e timp” si amana la nesfarsit sa se gandeasca la ce e cu adevarat important. De multe ori, cand traiesti de la o zi la alta, ti se intampla sa te pierzi in detalii. Insa puterea exercitiului astuia consta in faptul ca iti comprima perspectiva. Pentru ca toti suntem obisnuiti sa planificam lucrurile pe maxim un an.
Exercitiile astea te forteaza sa filtrezi lucrurile si te obliga sa te gandesti la ceea ce e cu adevarat important – si sa lasi deoparte tot balastul de zi cu zi. Asta e motivul pentru care ti se spune in exercitiul al 3-lea ca poti avea oricati bani vrei! Dincolo de fantezii materialiste meschine legate de masini cu vopsea metalizata, case si laptopuri, dincolo de vacante si cumparaturi la Viena mai e ceva. Exista, in mod sigur, ceva care este cu mult mai important in viata. Ce este acel ceva pentru tine? Cand vei raspunde, vei face, fara doar si poate, apel la ierarhia valorilor tale si vei reusi sa treci dincolo de confuzia dintre scop si mijloace.

Tragand linie, tot ce ramane de spus e atat: marele merit si marele paradox al confruntarii imaginare cu moartea este ca e posibil ca apoi sa simti ca te-ai nascut din nou. Daca ati luat in serios exercitiile, sunt sigur ca veti descoperi destule lucruri interesante, la care poate ca nici nu va gandiserati pana acum!

Ati auzit de sintagma „scopul scuza mijloacele”? Este un citat invocat des, extras din Principele lui Machiavelli. S-ar spune ca se numara printre cele mai frecvente citatele gresit interpretate si smulse din context, dar nu asta conteaza. Nu corectitudinea si etica ne priveste in articolul de azi. Ce e de remarcat la el este faptul ca imparte ceea ce noi facem in doua categorii: scopuri si mijloace.

Adeseori, oamenii nu stiu sa faca delimitarea asta foarte bine, iar de aici decurg multe insuccese mai tarziu.

Ce vreau sa spun? Ei bine, sa vorbim despre…

Stabilirea obiectivelor

Ati observat probabil ca in toate programele de dezvoltare personala se pune un accent enorm de mare pe lucrul cu obiectivele si stabilirea lor cat mai clara. Facand analogia cu impartirea de mai sus, obiectivele nu sunt altceva decat scopurile noastre. „Vreau sa slabesc X kilograme” = „scopul meu este sa slabesc X kilograme”.

Vorbitorii motivationali si cei care lucreaza in coaching stiu cat de important este sa te focalizezi pe scop. In multe arii ale vietii e important sa pleci la drum cu scopul bine fixat in minte si sa nu-l scapi din vedere pe drum, pana in momentul cand reusesti sa il atingi.

Un fost coleg a ajuns la facultatea de constructii pentru ca parintii i-au inoculat ideea ca se castiga bine din meseria de inginer constructor. Omul parea mult mai talentat pe partea de uman. Nu-i placeau stiintele exacte si avea mai degraba suflet de artist boem, cel putin dupa aparente. Bineinteles ca s-a chinuit prin facultate si a injurat fiecare examen in parte – foarte putine materii i-au placut. Acum este pe cale sa devina inginer, si recunoaste ca nu este cea mai buna cale pe care ar fi putut sa o urmeze.

Mai stiu o tipa pe care au obligat-o tot parintii sa dea la drept (= profesii banoase, respectabile, spuneau ei). Numai in sala de judecata sau printre mormane de dosare nu si-ar fi imaginat-o vreodata cineva. Cam aceeasi poveste – scria poezii nonconformiste si detesta normele, rigorile si munca administrativa, de birou. Intre timp a renuntat la studii, dupa ce avusese cate o depresie in fiecare sesiune. A revenit la ceea ce-i placea. A ales cenaclul literar in locul salii de tribunal.

In povestile celor doi avem de-a face cu niste scopuri (= sa castige mult, sa aiba o meserie buna) si doar cate un singur mijloc de atingere al lui (= sa devina inginer, respectiv jurist).

Cei pasionati de dezvoltarea personala au inteles unde e problema: cei doi au pus caruta inaintea calului! In loc sa porneasca de la obiectiv (=scop) si sa exploreze o paleta intreaga de posibilitati de a ajunge la el (= mijloace), au procedat exact invers.

Au inversat borcanele si si-au stabilit drept obiectiv un mijloc, pierzand din vedere adevaratul scop pentru care luptau. De fapt, povestea este si mai trista. Obiectivele lor nu erau de fapt ale lor, ci ale parintilor lor. Ei fie nu au avut nimic concret, fie nu au reusit sa-si impuna ideea in fata autoritatii parintilor. Daca este vorba despre cazul al doilea, e si mai urat.

Se spune ca daca nu ai obiectivele tale proprii, vei lucra pentru obiectivele altora. Vei lucra la implinirea obiectivelor sefului, ale patronului, ale parintilor, si asa mai departe.

Cu putina indulgenta, despre copiii de mai sus am putea sa spunem ca erau la o varsta a inocentei si indeciziei. Insa exista adulti in toata firea care fie nu au scopuri clare in viata, fie le confunda cu mijloacele, fie isi lasa propriile scopuri strivite de ale celorlalti…iar apoi se mira de ce se simt neimpliniti. Lor nu mai am cum sa le iau apararea. Responsabilitatea le apartine in totalitate.

Cu totii cunoastem exemple de oameni care fac zi de zi lucruri care nu le plac, fie pentru ca habar n-au ce vor de fapt de la viata, fie pentru ca stiu, dar nu sunt constienti ca ar putea exista mai multe cai pentru a ajunge in acelasi punct – si s-au limitat la una singura.

Tu ce vrei sa devii?

Toata ideea articolului mi-a venit de la o fraza din cartea lui Robert Kiyosaki, Cadranul Banilor: „Ce e cel mai important este nu sa decid ceea ce vreau sa fac, ci ceea ce vreau sa devin de-a lungul carierei.”. Fraza e formulata destul de ambiguu si apare intr-o discutie despre bani si afaceri – e usor de trecut cu vederea peste ea, dar mie mi-a sarit imediat in ochi. In contextul argumentarii de mai devreme e foarte clar ce-a vrut sa zica.

E mai important sa te intrebi ce vrei sa devii (i.e. om bogat cu o profesie respectabila) decat ce vrei sa faci (i.e. facultatea x). Profesii respectabile sunt destule, si in multe cariere poti sa ajungi sa fii platit bine cand ajungi la un nivel – nu trebuie sa-ti limitezi paleta la o singura optiune („batuta in cuie”).

Testeaza-ti mijloacele

Exista cel putin doua modalitati prin care ne putem evalua mijloacele, ca sa ne dam seama daca sunt cele bune sau nu…

Testul 1

Brian Tracy are aproape in toate programele lui o intrebare, pusa sub diferite forme: daca ai putea sa alegi din nou, ai face aceleasi alegeri? Stiind ceea ce stii acum, ai mai face aceleasi lucruri?

Intamplarea face ca si pe mine m-a intrebat o data o colega cand am absolvit facultatea: „daca ai putea sa te intorci 4 ani in timp si ti s-ar garanta admiterea la orice facultate, ai alege-o tot pe asta?”. Am raspuns afirmativ.

Dar sa mutam focusul pe tine. Tu esti mutumit de situatia ta actuala? Daca ai putea sa te intorci cu cativa ani in urma, ai mai face aceleasi alegeri? Ai mai lucra la acelasi job? Ai mai fi in aceeasi relatie sau casnicie? Ai mai trai in acelasi context? Nu-i intotdeauna usor sate supui unei introspectii de genul asta. Dar ea te poate ajuta foarte mult sa-ti dai seama cam ce se intampla.

Eu sper ca toata lumea va raspunde afirmativ la intrebari si ca suntem cu totii multumiti si impacati. Daca nu, e demn de mentionat ca se mai pot face reparatii si fara sa te intorci in timp, in multe cazuri.

Testul 2

E bine sa te opresti din cand in cand si sa te intrebi: „Pentru ce/cine muncesc eu?”; „De ce ma aflu in situatia in care ma aflu? Sunt pe drumul cel bun?”; „Incotro ma indrept, si cam cat mai am pana ajung?”…si orice alta intebare care ar putea sa iti spuna pe unde esti in raport cu obiectivul tau.

De multe ori ii auzi pe oamenii necajiti spunand : „cateodata ma intreb pentru m-am chinuit atata cu [...ceva...]”. E bine sa nu fii din tabara celor care habar n-au „ce” si „de ce”.

Concluzie

Sper ca am reusit sa va conving cat de important este sa ai obiective bine stabilite si sa nu le pierzi din vedere niciodata de-a lungul drumului. Cu cat te focalizezi mai bine pe ele, cu atat poti sa fii mai eficient in atingerea lor.

Incepeti de la ceea ce va doriti sa obtineti, iar apoi explorati toate optiunile pe care le aveti la dispozitie si alegeti-o pe cea care va suna cel mai bine.

Ca intotdeauna, in teorie totul suna bine – toate sunt bune si frumoase. Important este sa vedem cum se coordoneaza teoria cu practica acum.

In articolul de azi am sa ating unul dintre punctele nevralgice ale motivatiei si dezvoltarii personale. E o arie foarte vasta si nu lipsita de complexitate si ambiguitati…dar eu imi am sa-mi dau silinta sa simplific lucrurile si sa o explic cat mai clar si concis.

Ce sunt valorile?

Fiecare dintre noi se ghideaza in viata dupa niste principii, si are niste idei – mai mult sau mai putin fixe – la care tine foarte mult. Valorile, prin definitiune, sunt exact aceste idei si convingeri la care noi tinem si pe care le luam drept repere de-a lungul vietii.

Cat de importante sunt?

Lucrul cu valorile este unul dintre pasii fundamentali in dezvoltarea personala. Este absolut crucial sa-ti explorezi si sa-ti cunosti cat mai bine valorile daca ai de gand sa te dezvolti. Ele sunt unul dintre factorii care ne propulseaza intr-o directie sau alta, ne fac sa luam tot felul de decizii (bune sau proaste) si sa avem diferite atitudini si comportamente. Daca lucrurile nu merg bine, si mai ales daca esti nemultumit(a), este adesea posibil sa gasesti mici probleme sau conflicte la nivelul valorilor personale. De aceea e bine sa mai facem ordine si prin zona asta – poate chiar sa ne debarasam de unele dintre ele si sa instalam altele noi si mult mai eficiente.

Valorile le putem constientiza sau nu. In mod sigur, avem multe despre care nici nu stim ca le avem… In orice caz, este imposibil sa nu ai valori.

Bun. Ca sa clarificam si mai mult, sa ne uitam la un mic exercitiu.

Un mic exercitiu

Faza 1: Alegerea

Acest exercitiu este adaptat dupa Peter Senge si Robert Dilts. El propune o lista a valorilor intalnite de obicei la oamenii printre care traim. Lista este doar orientativa, ca sa va faceti o idee despre ce vorbim. Dupa cum observati, ultimele casute din tabel sunt goale. Simtiti-va liberi sa adaugati si altele care va vin in minte…

Cu siguranta, dupa ce ai vazut lista de mai sus ai inteles clar ce sunt valorile. Sunt convins ca avem cu totii maturitatea sa intelegem ca nu sunt doar niste cuvinte lipsite de sens, scrise „ca sa dea bine”.

Vom proceda in felul urmator:

(1) alege-ti 10 valori care sunt importante pentru tine si la care tii – fie din lista, fie din cele pe care le-ai adaugat tu.

(2) inlatura 5 dintre ele la care poti renunta, in asa fel incat sa ramai numai cu cele mai importante 5.

(3) acum mai taie inca 2 dintre ele … si vei ramane doar cu 3

Acestea sunt valorile tale de baza, lucrurile pe care le pretuiesti cel mai mult pe lume si care ghideaza in mare parte comportamentul si gandirea ta.

Faza 2: Ierarhizarea

Un alt lucru pe care trebuie sa-l intelegem este faptul ca valorile astea nu sunt dispuse aleator in creierul nostru. Dupa cum am vazut mai sus, putem stabili care sunt mai importante si care sunt mai putin relevante. Asadar, exista si o ierarhie a lor…am putea sa le luam din nou pe cele 10 de la exercitiul anterior si sa le numerotam in ordinea prioritatii. Cele care au fost taiate in prima faza ar ocupa in mod clar ultimele 5 locuri. Iar cele care au ajuns „finaliste” vor ocupa, fireste, primele 3 locuri.

Dar hai mai bine sa concentram din nou doar asupra primelor trei. Gandeste-te care este cea mai importanta si mai importanta dintre ele, fara de care nu ai putea concepe viata nici macar pentru o zi/ora etc. Ea va ocupa locul 1. Apoi stabim care vine imediat dupa, si cea care ramane va ocupa locul 3:

1. __________________
2. __________________
3. __________________

Voilà. Asa arata ierarhia ta personala.

Daca va intrebati de ce e importanta ordinea, am sa va raspund printr-un exemplu foarte des invocat: sa spunem ca persoana A are pe primul loc banii si pe locul 2 cinstea si onoarea, pe cand persoana B are invers…pe primul loc cinstea si onoarea, iar pe cel de-al doilea banii (varianta B este intalnita, de exemplu, la oamenii credinciosi, sau „cu frica lui Dumnezeu” cum li se zice).

Ei bine, persoana A are toate sansele sa accepte o propunere de afacere murdara, care ii poate aduce multi bani. In felul asta, A poate ajunge sa faca mici inselatorii, o evaziune pe ici pe colo si asa mai departe. Daca valorile legate de etica nu ocupa nici macar locurile 2 – 10, atunci astfel de oameni pot ajunge sa faca lucruri si mai imorale (ex: sa vanda droguri unor copii).

Cei care au sanatatea in capul listei sunt oamenii care nu se ating de tigari, stiu ce efecte nocive are coca-cola, citesc carti despre nutritie corecta si merg periodic la doctor sa-si faca analizele. Altii scapa chiar in extreme si devin ipohondri.

Faza 3: Intrebari

Iar acum, ca am stabilit dupa ce ne ghidam in viata, sa ne punem doua intrebari.

Intrebarea 1: Contextul in care traiesti iti sustine valorile?

Casa, familia, serviciul, prietenii si toti cei cu care intri in contact iti respecta si sustin valorile…sau nu?

O tanara care vrea sa se faca actrita porno nu va avea niciodata sustinere intr-o familie de crestini smeriti, ba chiar va trebui sa se rupa intr-un fel de context daca vrea s-o ia pe urmele Alinei Plugaru. Un tanar care se lasa de facultate dupa primul semestru va avea mari conflicte cu o familie care pune mare accent pe educatie si invatatura. Iar o functionara de la casa de bilete de la gara care pune mare pret pe politete va avea batai de cap cu clientii neciopliti care tipa la ea si se poarta urat.

Cand mediul in care traim nu ne respecta valorile apar probleme nasoale.

Intrebarea 2: Daca raspunsul mai devreme a fost „NU”, atunci ce ar trebui sa se schimbe?

Cine ar trebui sa taca din gura, cine ar trebui sa fie mai intelegator si ce ar trebui sa dispara/apara in viata ta in asa fel incat tu sa-ti poti trai linistit(a) valorile?

Uneori raspunsul e simplu, alteori aproape imposibil. In orice caz, e bine sa stim ce vrem de la lumea in care traim.

Intrebarea 3: Cum ti s-ar schimba viata daca zi de zi ai putea sa-ti traiesti din plin valorile enumerate mai sus?

Bineinteles, toata lumea va raspunde ca „s-ar schimba in bine”. Insa e bine sa definim „binele” asta. Ce schimbari concrete ati putea observa in jur?

Atat. Imi pare bine ca am lamurit in sfarsit ideea asta, pentru ca mai tarziu aproape tot ce vom discuta va putea fi legat intr-un fel sau altul de subiectul asta. Au fost multe articole pe care as fi vrut sa le scriu in trecut, dar n-am facut-o pentru ca nu discutasem partea asta si ar fi fost mai greu de explicat unele lucruri.

Sa zicem ca vinzi bilete de avion si cineva vine sa cumpere unul. Sa ne inchipuim dialogul asta:

Cineva: Vreau si eu un bilet.
Tu: Ok. Pana unde?
Cineva: Nu stiu…undeva frumos.
Tu: Umm…Unde, mai precis?
Cineva: Undeva unde e frumos, asa, …sa-mi placa mie.
Tu: Totusi dvs. trebuie sa-mi spuneti unde…mi-e imposibil sa ghicesc. V-as putea ajuta daca macar mi-ati spune ce intelegeti prin „frumos”.
Cineva: Ee…undeva, asa…fascinant. Vreau sa plec de aici pentru cateva saptamani…
Tu: Imi pare rau, dar nu pot sa va vand un bilet daca nu stiu unde mergeti.

In contextul asta, dialogul pare absurd. Dar serios, nu asa se intampla de atatea ori? Stim ca vrem sa plecam de unde ne aflam, dar incotro mergem? Johannesburg sau Riga? Milano sau Kuala Lumpur? Mi-am adus aminte cu ocazia asta de un oras din Croatia de unde toti romanii trimit vederi acasa.

Dar sa nu deviem.

Asadar, pentru toti devoratorii de literatura motivationala, pentru cei care merg pe foc ca sa-si invinga limitarile si toti cei care s-au entuziasmat dupa ce au vazut The Secret, What the Bleep si celelalte – punctul asta e absolut crucial.

Daca pompezi in tine motivatie si entuziasm fara sa ai o directie…n-ai facut nimic. E ca si cum ai umfla un balon si i-ai da drumul fara sa-l legi la gura. O sa zboare haotic cateva secunde prin camera, apoi cade flescait pe covor. Nu-i pacat?

Atat pentru azi…doua mici metafore care ilustreaza mai clar o idee pe care am mai discutat-o aici, si o pun in relatie cu tema motivatiei.

S-auzim de bine, si cand ajungeti unde v-ati propus sa-mi trimiteti si mie o vedere, eventual .

Exista un proverb pe romaneste, care zice: “Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti“. Mai sunt si altele, e plina intelepciunea populara de ele: “Cine se aseamana se aduna” sau englezescul “Birds of a feather flock together“. Intelepciunea strazii are si ea structuri de genul „anturajul te strica” sau „prietenii m-au tras in jos”, „ai grija cu cine te incurci” etc. In mediul business auzi „People are your best asset” („oamenii sunt resursa ta cea mai de pret”).

Ideea pe care incerc s-o insinuez e ca persoanele din jurul tau, cele cu care intri in contact zi de zi, joaca un rol imens in viata ta. Ele iti modeleaza intr-o foarte mare masura ideile, comportamentul, atitudinile si asa mai departe. Oricat de independenti ne credem, grupurile din care facem parte au un cuvant extrem de greu de spus in evolutia noastra. De aceea au fost numite si “grupuri de referinta”: la ei ne laudam cu realizarile noastre, ei ne judeca daca gresim, ei ne ajuta cu un sfat bun etc. De multe ori plecam de la ei si ne intoarcem la ei. Daca ar fi sa indraznesc sa va dau un sfat: mare grija la zona asta a vietii! De ce? Iata de ce…

Lupta pentru motivatie

Va expun un caz real. Faimosul autor de bestsellere in domeniul dezvoltarii personale, Brian Tracy, a ajuns intr-un punct al carierei sa se intrebe de ce cartile, programele si seminarele lui nu ajuta pe toata lumea, ci doar un procentaj relativ mic al consumatorilor. La nivel intuitiv, el ar fi avut cateva raspunsuri…dar a preferat sa faca un studiu amplu, care sa releve cat mai clar ce se petrece.

Stiti probabil ca exista pe rafturile librariilor mult mai multe carti despre „cum sa devii milionar” decat milionari, spre exemplu. Povestea cu rata de succes a literaturii self-help e lunga, complexa si plina de controverse. O sa vorbim pe larg despre ea, dar nu acum. Explicatii sunt destule, de la marketing bazat pe promisiuni neverosimile („imbunatateste-ti viata in 7 zile”) la materiale slabe, scrise de oameni care habar n-au ce zic. Sa revenim acum la studiul lui Tracy.

Printre rezultatele mai mult sau mai putin previzibile scoase la iveala de studiu, s-a strecurat si unul foarte, foarte interesant. E vorba despre un „sindrom” care tinde sa apara adeseori la participantii la programele lui – chiar la unii dintre cei mai performanti, care faceau salturi uriase in timpul cursului. Oamenii respectivi se umpleau de motivatie, energie, de idei si planuri concrete pe care sa le inceapa imediat, si erau gata sa mute muntii din loc! Apoi, la cateva saptamani dupa ce plecau de la curs si se intorceau printre ai lor, incepeau sa se dezumfle treptat, treptat, ajungand ca un balon flescait, uitat pe tavanul unui restaurant dupa o nunta sau un botez.

Cum se intampla asta? Ei bine, mediul in care statusera in timpul cursului era unul aparte, extrem de stimulant. Acolo erai inconjurat de oameni cu aspiratii similare, care debordau de energie, entuziasm, optimism, bunavointa, cu un spirit pragmatic si o consecventa de fier. In plus, toti mergeau inspre un scop comun si se incurajau si ajutau unul pe altul in timpul procesului. Era paradisul dezvoltarii personale.

Ei, cand se intorceau acasa, treceau fix in extrema cealalta, dand peste ceea ce avusesera toata viata: rude, colegi si prieteni superficiali, negativisti, crispati, speriati de probleme, zero spirit pragmatic, se barfeau, isi plangeau pe umar unul altuia…plini de obiceiuri proaste si idei fixe.

Daca la curs motivatia le venea din toate partile si aproape ca ii coplesea, acasa aveau sa se lupte cu dintii si cu unghiile sa-si mentina nivelul la cote ridicate. Iar unii dintre ei pierdeau batalia dupa cateva saptamani.

Puteti sa-mi spuneti ca am opinii extreme, dar consider ca mediocritatea e o boala grea si incredibil de contagioasa. Daca pentru a te imbolnavi de gripa e uneori suficient sa stranute unul langa tine in tramvai, pentru a te (re-)imbolnavi de mediocritate e suficient sa crezi in niste vorbe sau sfaturi proaste, sau sa privesti in jur si sa iei exemplu de la cine nu trebuie. Atitudinile sunt contagioase. Din cauza asta, sunt de parere ca trebuie sa ne vaccinam si sa ne intarim sistemul imunitar. Mai mult, e o idee buna sa ne tinem departe de zonele „in carantina”.

Iar partea urata a povestii nu s-a terminat. Dincolo de faptul ca primesti zero stimulare, mai primesti si suturi in fund si rasete in nas. Cand oamenii se intorceau bucurosi acasa si le povesteau cu entuziasm prietenilor ce planuri de afaceri au, ce teluri si visuri au de atins si asa mai departe, se loveau de comentarii de genul: “Fugi ma de-aici…“/ “Esti prea visator…nu te vad eu pe tine facand asta.” / “Nu e genul tau…nu mai bine iti vezi tu de treaba ta?” sau „Ai grija ca e riscant rau…si te cam vad cum o sa plangi cand o dai in bara”. Daca astfel de replici vin de la oameni la care tii mult, pe care-i respecti si a caror parere conteaza pentru tine, ele pot fi extrem de distructive. Depinde cum esti pregatit sa le iei.

De ce se intampla lucrurile astea urate?

Sunt mai multe motive, nici eu nu le stiu pe toate. Ideea e ca mediocritatea pare foarte confortabila si ai mereu sentimentul ca e mai bine sa stai in ea. De-aia oamenii se sperie cand aud ca tu vrei sa iesi si sa-ti asumi riscuri si sa-ti pui in pericol confortul. Asa ca, „pentru binele tau”, ei te sfatuiesc sa ramai unde esti.

Al doilea motiv e faptul ca oamenii sunt foarte competitivi de felul lor. Da, chiar si cei mediocri! Astfel, au prostul obicei sa se uite peste gard la capra vecinului si sa se compare in fiecare zi cu cei din jur. Iar pentru ca e mult mai greu sa se alinieze cu tine, prefera sa te traga in jos, sa te convinga sa te mentii la nivelul lor, ca sa nu se mai deranjeze ei sa urce. Ionut Ciurea explica foarte frumos fenomenul asta intr-un articol pe care vi-l recomand.

Asadar, anturajul te poate stimula sau te poate trage in jos. Depinde „cu cine te insotesti” si cum te raportezi la ei.

Ce e de facut?

Solutia #1: Fa un pic de curatenie

Ai prieteni care nu te respecta si pe care nici tu nu-i respecti, care te barfesc si cu care nu te intelegi mai deloc? Am o intrebare: de ce mai stai langa ei?! Doar din obisnuinta? E bine sa te intrebi serios daca are vreun rost sa continui o relatie de tipul lose-lose, adica in care ambele pierti au numai de pierdut.

La fel cum iti mai faci din cand in cand curatenie in lista de Messenger si agenda de la telefon, fa-ti curatenie si in viata de zi cu zi! E bine sa-i mai lasi pe unii sa-si vada de vietile lor, iar tu sa-ti faci incet-incet prieteni noi, cu un IQ mai mare ca tine si cu realizari de doua ori mai multe – o sa simti atunci diferenta!

Eu stiu ca-i de 1000 de ori mai usor sa zici decat sa faci asta – dar nu imposibil. In primul rand, e greu sa te desparti de oameni, in al doilea rand nu-i usor sa ii gasesti pe cei noi, de calitate superioara.

Cand „facem curatenie” nu trebuie neaparat sa alegem excluderea totala a indivizilor. Desi excluderea totala e o solutie radicala si probabil da roade pe ici si pe colo, e bine sa…rarim intalnirile cu cei pe care nu-i mai agreem asa de mult si sa ne intalnim din ce in ce mai des cu ceilalti. Din nou, in teorie e mai usor decat in practica. Si ce daca?

Pe cine evitam?

O doamna zicea intr-un articol sa evitam doua categorii de oameni: loser-ii (pierde-vara) si “vampirii emotionali“. Loserii sunt cei care daca mor maine nu lasa nimic pe pamant, iar la categoria „vampirii emotionali” intra cei care te iau peste picior, te critica mai mult decat meriti, iti saboteaza visele si aspiratiile, dar si cei care vin la tine doar ca sa se planga.

Larry Winget (autorul cartii Shut Up, Stop Whining and Get a Life!) zicea sa stai alaturi de oameni care te stimuleaza si te imping de la spate (direct sau indirect), nu oameni care te respecta si se uita de jos la tine.

Nu e o idee buna sa fii cel mai bun din grupul tau. E foarte important termenul de comparatie despre care vorbeam mai devreme. E un proverb (frantuzesc?): „in tara orbilor, chiorii sunt regi”. Am nenumarati prieteni carora le place sa stea printre prosti ca sa se simta ei mai destepti. Nu-i foarte stimulant sa stai printre oameni slabi. Tin minte ce povestea un afacerist american: „Cand toti prietenii mei traiau din salarii mici iar eu faceam 100.000 de dolari pe an, ma simteam regele lumii. Cand am inceput sa ma invart printre milionari, ma simteam ca ultimul om. Asa ca am hotarat sa invat de la ei si sa ma aliniez la noile standarde.”

Unde gasesc prieteni noi?

Ce bine c-ai intrebat! Si ce bine ca traim in era urbanizarii, comunicatiilor si mai ales a internetului. Exista grupuri, exista www, si exista zeci de evenimente care se petrec saptamanal in orasele mari. Pentru intelectuali, exista cafenele literare, targuri de carti si conferinte. Pentru afaceristi, exista sesiuni de training, intruniri pe diverse teme si site-uri tematice. Iar oamenii sunt mai sociabili decat crede lumea. Daca ai ce sa le oferi oamenilor si te afli pe fix aceeasi lungime de unda cu ei, e usor sa socializezi.

A doua idee e sa ne folosim prietenii pe care ii avem deja, pentru a ne extinde reteaua intr-o anumita directie. Ai un prieten care are succesul la care tu aspiri? Super. Cunoaste-i si prietenii! Ai sa vezi ce repede se leaga lucrurile intre oameni care gandesc la fel si merg in aceeasi directie.

Solutia #2: Dezvolta-ti imunitate

Si eu si tu avem prieteni la care nu putem sa renuntam. Uneori, avem alte tipuri de beneficii din partea lor, sau pur si simplu tinem la ei. Poate ca nu ne motiveaza, si poate se intampla chiar sa ne denigreze cateodata. Dar tinem la ei. Cu familia e aceeasi poveste…nu poti sa-i renegi si oricum e impotriva firii sa te indepartezi de ei. In plus, ei iti vor binele, chiar si cand iti spun sa stai in banca ta si sa nu te mai „dezvolti” atata.

Ce e de facut cu cei descrisi mai sus? Nu e nimic de facut cu ei, in principiu. Ii lasi asa cum sunt si ii apreciezi pentru ceea ce sunt. Continua sa te bucuri de latura buna a lor, si n-ai decat sa-i tii aproape. Schimbarea trebuie facuta la tine. Tu trebuie sa-ti dezvolti imunitate si sa te obisnuiesti cu micile prostioare colaterale. Nu le mai lua in seama rautatile, sau chiar foloseste-le in avantajul tau!

Glenn Blake spunea in filmul Pass It On: „Daca vrei sa ma provoci, daca vrei sa ma umpli de motivatie si energie…spune-mi ca nu sunt in stare sa fac vreunul dintre lucrurile pe care mi le-am propus.”. Sincer, si eu am inceput sa adopt o filozofie similara. Ador provocarile si invat treptat sa transform criticile si scepticismul altora in resurse utile pentru mine.

O mentiune: NU incerca sa schimbi oamenii! Mi se pare o prostie sa incerci sa „reinventezi” un om. Oamenii se schimba doar daca vor ei, nu daca vrei tu. Tot la Ionut va trimit, el a scris ceva cu care eu sunt in asentiment.

Concluzie?

Ia-ti cateva minute din timp si reflecta la problema prietenilor. Esti multumit(a)? Perfect. Esti nemultumit(a)? Vezi ce e de facut.

Mult succes!

In articolul trecut am vorbit despre probleme, necazuri si ce ne impiedica sa inaintam prin ele. Astazi vorbim despre cum preluam controlul si le rezolvam.

Dar mai intai sa reluam si sa lamurim doua lucruri:

1) In atat de multe cazuri, problemele din viata noastra sunt generate de noi insine. Exemple? Daca nu esti in stare sa iti cheltui banii dupa un buget, nu te mira ca esti ingropat in datorii. Daca nu faci mai nimic ca sa-ti gasesti un loc de munca, nu te mira ca esti somer. Asadar, un prim pas este sa admitem ca suntem si noi participanti la nasterea multor probleme din viata noastra. Ce face lumea in general? Fie ascunde mizeria sub covor, fie se culpabilizeaza (oamenii se auto-acuza, se caiesc, se „dau de ceasul mortii”, cum se zice). Mai putini sunt cei care fac un lucru simplu: preiau responsabilitatea.

2) Chiar daca unele probleme au venit peste tine fara sa le fi cauzat tu insuti, felul in care reactionezi la ele este tot responsabilitatea ta. Poti sa reactionezi ineficient si sa te adancesti mai rau in necazuri, sau poti sa actionezi eficient si „sa cazi in picioare”. Important este sa realizam ca intotdeauna detinem o parte din controlul situatiei in care ne aflam.

Concluzia? Asuma-ti responsabilitatea, pentru ca iti apartine.

Iar acum sa vedem ce e de facut cand avem probleme:

1. Foloseste formula 80/20

Anthony Robbins spunea ca multi oameni care se confrunta cu dificultati isi consuma mai mult de jumatate din timp si eforturi concentrandu-se pe problema in sine, ceea ce e o greseala. Sugestia lui e simpla: concentreaza-te doar 20% pe problema si 80% pe solutie. Majoritatea cititorilor vor zice: „Da, dom’le crezi ca nu stiu asta?”. Iar data viitoare cand vor intalni o problema vor face fix invers.

Larry Winget are un citat pe tema asta, care mie mi-a placut mult:

„Oamenilor le place sa se balaceasca in problemele lor. Si mereu se gaseste cineva care sa se balaceasca impreuna cu ei. Acuzam si detestam problema, plangem, ne plangem si o deplangem, o descriem in detaliu, o desfacem in bucatele, o asamblam la loc, ne gandim la ea, o analizam meticulos, devenim introspectivi, meditam asupra ei, vorbim si scriem despre ea, o trecem in jurnal…orice in afara de a o rezolva si a trece mai departe!”

- Larry Winget

2. Pune intrebarile potrivite

Intr-un articol al lui Bruno am citit despre asta acum cativa ani, si de atunci m-am gandit foarte serios la idee. Oamenii amarati pun mereu intrebari transcedental-autoreflexive de tipul „Oare de ce mi se intampla tocmai mie atatea necazuri?”, „De ce sunt eu ghinionist?” sau binecunoscutul „De ce e lumea atat de nedreapta?”.

In primul rand, trebuie sa admitem ca e extraordinar de greu sa vii cu un raspuns exact la intrebarile astea. Cine stie de ce exista nedreptate pe lume? In plus, de ce sa-ti consumi timpul si resursele mentale mergand in directia asta, in care oricum nu vei razbi in vreun fel… Cel mult, cum spune si Bruno, obtii o consolare momentana. Iar sugestia lui este sa ne intrebam „Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia?”.

Brian Tracy, are o sugestie intr-unul dintre programele lui, The Power of Clarity: puneti intrebari care incep cu „cum”.

„Cand pui intrebari de tipul CUM, e ca si cum ai apasa pe pedala de acceleratie a mintii tale – incepi sa te deplasezi cu o viteza din ce in ce mai mare inspre solutie.”

- Brian Tracy

Esti somer si vrei job? Nu stii de unde sa incepi? Uite o serie de intrebari: „Cum aflu ce joburi mi se potrivesc?”, „Cum si unde gasesc oferte?” (din ziare, pe internet, de la prieteni?), „Cum pun la punct un CV si o scrisoare de intentie care sa ma plasese pe primele locuri in preferintele angajatorului?” etc.

3. Foloseste fisa de rezolvare a problemelor

Ti-am pus la dispozitie o fisa care te va ajuta sa te orientezi spre solutie. Cu un simplu click pe icoana de mai jos o poti descarca la tine in calculator.

NB: Va avertizez de pe acum ca este extrem de simpla si rudimentara, nu va asteptati la o revolutie. Este alcatuita dupa algoritmul clasic al fiselor de problem-solving (exemple aici si aici).

4. Cere ajutorul cuiva

Dupa cum bine spunea una dintre cele mai energice comentatoare de pe site, e o idee buna sa ceri ajutorul celor din jur. Poti folosi experienta si cunostintele altora ca sa ajungi mai simplu/repede la solutia propriei probleme. Multi oameni sunt foarte saritori, e de ajuns sa-i rogi frumos sa te ajute – macar cu un sfat. Nu uita sa ii ajuti si tu pe altii, la randul tau, atunci cand ai ocazia.

Cam atat deocamdata…am sa revin cu un articol mai complex si de calitate mai buna pe tema asta. In afara de sfaturile de bun simt pe care le-am enumerat astazi, exista niste unelte absolut fascinante, cum ar fi metoda celor sase palarii a lui Edward De Bono sau tehnica lui Walt Disney folosita in NLP la nivelul Master.

Resurse:

Business Problem Solving Techniques – Un site plin de resurse excelente pentru rezolvarea problemelor complexe in contexte business.

Problem Solving – O colectie de linkuri dintr-o pagina de Wikipedia.

Cei mai multi oameni care nu au facut nimic pe lumea asta si a caror viata e un lant de esecuri se pare ca au doua obiceiuri extrem de proaste: vaicareala si plasarea responsabilitatii in exterior. Daca te numeri printre cei care apeleaza la cele doua metode, articolul de azi e menit sa te scuture putin si sa-ti explice ce legatura e intre ele si responsabilitate.

Vaicareala a ajuns sport national si international. Avem emisiuni la televizor dedicate oamenilor care vor sa-si planga de mila in fata maselor. In fata ecranelor, milioane de oameni asculta cu solemnitate si zic „ia uite, saracu’ prin ce-a trecut…”. De la 9595 in Romania la Jerry Springer in America, trendul vaicarelii e cel putin constant, daca nu cumva in usoara crestere.

„Am avut suferinte in trecut si mi-e frica de esecuri” ● „Nu mai vreau sa iubesc, pentru ca toti barbatii sunt niste nemernici, fara nicio exceptie” ● „Toata lumea e pusa pe inselaciune si pe furat” ● „Am o nevasta atat de nesuferita, mi-a mancat zilele” ● „Copiii nu ma asculta deloc” ● „Nu vrea nimeni sa ma angajeze”

In ceea ce priveste plasarea vinei in exterior, la fel. Avem emisiuni, rubrici in ziare, discutii informale la carciuma si bloguri in care invinuim politicienii, sistemul social, planeta s.a.m.d….oricine altcineva e responsabil pentru situatia noastra mizerabila, in afara de noi insine. „Ei” (statul, UE, E-urile, Politia, Dumnezeu, Secolul XXI, globalizarea) nu ne dau voie sa ne dezvoltam, sa crestem, sa fim cineva, sa avem o viata buna. Noi suntem absolut perfecti, avem tot ce ne trebuie ca sa facem treaba pe lumea asta, si ne straduim din rasputeri – dar circumstantele ne ingradesc, domnule.

● „Nu poti sa te realizezi in tara asta” ● „Nu da Dumnezeu bani decat la aia care au deja” ● „Nu mai e ca pe vremuri, domnule…” ● „Economia asta de tranzitie nu-mi da voie sa [...adaugati orice aici...]”

„Taci din gura si asuma-ti responsabilitatea.”

Vaicareala si plasarea vinei in exterior sunt doua modalitati josnice de a te eschiva de partea ta de responsabilitate. Sigur, exista intotdeauna mult adevar in ceea ce spui atunci cand te plangi si te victimizezi. Dar intotdeauna ai si tu o parte pe care o poti controla in toata ecuatia. Ei bine, partea aia trebuie sa ti-o asumi – nu sa te prefaci ca nu exista.

Sa va impartasesc si voua un graunte de intelepciune care mie mi-a schimbat perceptia asupra lucrurilor. Cand spui ca altii sunt de vina pentru necazul tau, practic le plasezi lor in brate controlul situatiei.

Cand spui ca sotia te face nefericit, practic i-ai dat sotiei toata puterea asupra fericirii tale. Ea trebuie sa faca ceva in legatura cu fericirea ta, nu tu.

La fel, daca spui ca Guvernul Romaniei e de vina ca tu nu poti sa te imbogatesti, asta inseamna ca guvernul trebuie sa faca ceva, nu tu. Tu n-ai nimic de facut, decat sa astepti cu mana in san ca guvernul sa ia atitudine fata de situatia ta.

Suntem crescuti si cultivati de mici in spiritul iresponsabilitatii, si tare ne e drag sa folosim cele doua strategii descrise mai sus. Pentru ca toata lumea o face, ne e foarte usor sa gasim imediat pe cineva care sa empatizeze cu noi, care sa spuna „te inteleg, cum sa nu…crezi ca n-am si eu necazuri din astea?”. Mediocritatea si iresponsabilitatea mascata sunt mai mult decat tolerate in societatea in care traim. Sunt chiar incurajate pe alocuri. Asa ca scapam intotdeauna cu basmaua curata daca stim sa manuim cu maiestrie cele doua tehnici. Necazul e ca o facem in detrimentul nostru.

Paradoxul paradoxurilor este ca in momentul in care te ridici si iei responsabilitatea in mana (sau „apuci taurul de coarne”, cum se zice) devii mult mai liber si ai mult mai multa putere. Cand devii responsabil si incepi sa cauti solutii, iti dai seama ca ai libertatea alegerii si o mica lume de posibilitati se deschide inaintea ta. Dar daca stai si te balacesti in problema ta, habar n-ai ce-i dincolo de gard.

Cand iei tu hamurile in mana, poti sa mergi unde vrei tu. Cand i le dai altcuiva, nu ai garantia directiei.

Si inca ceva…

Sa ne fie clar: toata lumea are probleme

Ati intalnit vreodata acei oameni care par sa o duca din succes in succes, bucurosi, fericiti, frumosi? Priviti din exterior, par sa nu aiba nici un fel de probleme si sa treaca prin viata fluierand. Ei bine, am o surpriza sa va impartasesc. Si ei au probleme! In viata oricarui om vin probleme cu kilogramele, zi de zi, saptamana de saptamana. Doar ca ei au o atitudine total diferita. In primul rand, nu au obiceiul sa se lamenteze…deci n-ai de unde sa stii prin ce trec. In plus, ei nu le eticheteaza pe toate ca fiind „probleme” si „necazuri”. Daca stai pe langa oameni de succes, ai sa vezi cum folosesc exprimari de tipul: „avem o situatie delicata”, „avem un obstacol de trecut”, „a mai aparut o provocare” sau „hai sa trecem si hopul asta”. Ei se orienteaza intotdeauna inspre solutie, nu inspre problema in sine, ceea ce e extrem de logic, dar mai rar aplicat.

Un om mediocru se va lamenta ca are 3 milioane datorie la intretinere, in timp ce unui om de afaceri i-a intrat o firma intreaga in faliment. Cel de-al doilea are probabil mai multe sanse sa gaseasca o solutie in timp util, in comparatie cu primul…pentru ca in loc sa se vaicareasca, isi stoarce creierii sa gaseasca o solutie, “da din colt in colt” ca s-o scoata la capat cumva. Cine a facut afaceri stie prin cate sute, poate mii de „provocari”, „obstacole” si „situatii delicate” trebuie razbit. Poti sa le numesti „necazuri”, „ghinioane” si „insuccese”, sa te declari infrant si sa te retragi in vicareala si acuze aruncate in exterior. Sau poti sa preiei controlul si sa inaintezi prin ele.

Alegerea iti apartine strict tie. Sunt convins majoritatea vaicaritorilor care au citit pledoaria mea vor ramane la fel ca pana acum. Mai mult, vor veni cu argumente care ii indreptatesc sa fie asa: „dar situatia mea e speciala…”, “dar tu nu stii ce inseamna sa fii ca mine“…„dar despre sinistrati ce poti sa zici?” etc.

Citeste si….

► Articolul in care Andrei Rosca sterge pe jos cu penibilii care dau vina pe traiul in Romania.

► Articolul lui Adi Soare, care te motiveaza sa inaintezi, chiar daca circumstantele nu sunt in favoarea ta.

Cum functioneaza motivatia?

Ati auzit de principiul hedonist sau de durere/placere? E vorba despre una dintre ideile centrale ale psihologiei motivationale, si totodata o tema de disputa in filozofie.

Un pic de psihologie vulgara (sau pop psychology, cum ii zice pe englezeste): pe scurt, principiul sustine ca noi, oameni fiind, tindem sa ne indepartam de ceea ce ne doare / sperie / creaza disconfort si sa mergem inspre ceea ce ne aduce placere / confort / bunastare. Asta facem toata viata. Fugim de ploaie si ger si ne asezam la gura sobei cu o cana de vin fiert. Ne indepartam de o persoana care ne enerveaza sau ne face sa suferim si incercam sa gasim oameni alaturi de care sa ne simtim bine. Cand nu vrem sa ne dam jos din pat dimineata, la fel: avem de ales intre mangaierea asternuturilor calde si confortul patului (placere) si inceputul unei zile grele de munca (disconfort). Suntem ca o bila de ping-pong intre acesti doi poli. Nu mergem la dentist de frica durerii – decat atunci cand durerea de masea devine mai mare decat durerea interventiei doctorului si nu mai putem dormi noaptea. Dintre doua rele, alegem in final raul mai mic si pana la urma scapam. Si tot asa o tinem cat traim…

Vestea buna este ca, o data ce intelegem acest principiu, ne putem folosi de el pentru a ne imbunatati calitatea vietii!

Motivarea „inspre” si „dinspre”

Modelul „inspre” e atunci cand spui „vreau ca in 2 ani sa-mi dublez suma de bani pe care o am in banca”. Te muti spre un punct din viitor, pe o traiectorie pe care o poti percepe cu o oarecare claritate. De regula, poti sa iti evaluezi progresul de-a lungul drumului („Cati bani am mai acumulat? / Cat mai am pana ating suma?”).

Modelul „dinspre” e atunci cand spui „Nu mai suport jobul asta” sau cand tanti Jeni de la bloc spune „M-am saturat de betivul cu care m-am maritat si care ma bate toata ziua, casnicia asta a ajuns un calvar.”. In modelul „dinspre” stii foarte bine de ce anume fugi, dar nu ai neaparat o imagine clara a destinatiei spre care te indrepti. Nu-ti mai place jobul, dar stii cu ce vrei sa-l schimbi? Te apuci de afaceri, de furat sau vrei alt job? Daca vrei alt job, vrei unul cu mai putine ore de lucru, sau cu mai multi bani, sau cum? La fel si cu tanti Jeni: vrei sa ai liniste si sa ramai singura, vrei alt barbat, care sa nu bea? Ce vrei, mai precis?

Problema cu modelul „dinspre” e intuibila: nestiind unde te indrepti, ajungi sa inaintezi in bezna sau plutesti ca un vapor abandonat, in voia valurilor. Din pacate, se pare ca modelul asta e cel mai frecvent in vietile multora dintre noi, motiv pentru care multi oameni nu ajung sa scape de mediocritate. Daca nu ai o destinatie clara, inaintezi foarte greu, faci multe detururi si parcurgi trasee inutile. Sau, cum e o vorba pe romaneste, „te invarti ca un caine in jurul cozii”.

In orice caz, modelul „dinspre” nu trebuie neaparat condamnat si pus la zid. Exista nenumarate povesti de succes ale unor oameni care au inceput prin a spune „Gata, pana aici! De azi inainte jur ca fac tot ce pot ca sa nu mai traiesc in saracie, mizerie si umilinta, orice ar fi!”. Stiau incotro se indreapta? Nu. Au reusit pana la urma? Au reusit. Multe realizari marete au pornit dintr-o stare de nemultumire sau discomfort.

Concluzia?

Ambele metode au beneficiile lor. Iar idealul este sa le combinam atunci cand vrem sa atingem succesul. E foarte bine sa stii de unde ai plecat, de ce anume te indepartezi, dar e obligatoriu sa stii si incotro te indrepti. Folosind astea doua repere ai claritate, iti poti evalua progresul si, cel mai important, ai motivatie dubla!

Asa ca vin si te intreb pe tine, cel care citesti acum… ce anume din situatia ta actuala NU iti mai convine si CE anume vrei lin schimb? Ce trebuie sa dispara din viata ta si ce trebuie sa apara in loc? De unde vii si incotro te duci?

Raspunzand la intrebari, obtineti si mai multa claritate.

Va urez la fel de mult succes cat va doriti si voi insiva, si suficienta motivatie si energie sa scapati de ce nu va convine, ca sa obtineti ceea ce va doriti in loc.

Am vorbit ultima data despre cat de importanta e claritatea, acum hai sa vedem cum o atingem. Eu vin cu 6 idei care ne pot scoate din ceata…

1 – Fa liste, stabileste-ti obiective.

Putina lume are obiceiul sa-si scrie clar obiectivele pe hartie (estimarile sunt pe la 3%/populatie in America). Cine face asta, poate sa marturiseasca cum ceva se schimba cand iti pui ideile abstracte intr-o fraza coerenta, scrisa frumos pe hartie, cu mana ta. Stiti dictonul latinesc, „verba volant scripta manent”. Multora li s-a intamplat sa-si scrie cateva idei pe o agenda pe care s-o uite intr-un sertar pentru cateva saptamani. Cand dadeau peste ea din greseala, constatau ca realizasera o mare parte dintre sarcinile trecute acolo. Vazusem la un moment dat un studiu in care doua grupe de indivizi au fost pusi sa atinga acelasi scop, unii fiind sfatuiti sa isi scrie sarcinile pe hartie, altii nu. Cine a castigat detasat? Ati ghicit. In plus, e posibil sa iti vina idei in plus, care completeaza fraza scrisa initial – le poti adauga dedesubt, pe aceeasi pagina. Si asa ajungem la ceea ce in NLP se numeste…

„Chunking Down” – Chunking down inseamna „spargerea” unui obiectiv in sub-obiective mai mici si mai detaliate, sau divizarea obiectivelor procesuale (de tipul „vreau sa fiu fericit”) in obiective punctuale („vreau o sotie, o masina si o casa mare ca sa fiu fericit”). Se poate merge extrem de departe cu fragmentarea, iar sfatul general este sa va opriti acolo unde simtiti ca nu mai e nevoie de detalii.

Stabilirea si formularea obiectivelor e un proces aproape stiintific…exista zeci de carti pe tema asta. Din cele pe care le-am citit si eu, am sa scriu cateva articole separate in curand.

2 – Foloseste-ti toate caile senzoriale

Gandeste-te la un obiectiv. Cum il vezi? Cum il auzi? Cum il simti? Si, de ce nu, cum il mirosi sau gusti? Daca ii oferi creierului informatii pe toate canalele senzoriale, informatia se va imprima cu o acuratete incredibila la nivel constient si subconstient.

3 – Pune intrebari de jurnalist

Cand un ziarist relateaza un eveniment, el trebuie de regula sa raspunda unui set de intrebari: Cine? Ce? Cand? Unde? Cum? Putem sa adaugam si Cat?, In ce fel? si asa mai departe. Ia un obiectiv si supune-l intrebarilor.

4 – Foloseste-ti imaginatia

Poti sa-ti folosesti imaginatia pentru a elabora scenarii posibile din viitorul tau, sau, de ce nu, pentru a „visa cu ochii deschisi”. Chiar daca vom tinde spre scenarii idealiste, nu e grav. Vorbim si despre realism imediat.

5 – Vorbeste cu cineva care a atins deja obiectivul tau

Vrei sa-ti deschizi magazin de jeleuri? (asta voiam eu cand eram mai mic). Vorbeste cu proprietarul unui astfel de magazin (eventual din alt oras, ca sa nu fie probleme de concurenta). Scoate-l la un pahar de bere. Fa-ti prieteni din domeniul in care evoluezi.

6 – Citeste ziare, site-uri, carti

Vrei sa te angajezi pe un post PR-ist la o firma mare? Citeste despre oamenii care fac asta (sunt mereu interviuri prin reviste cu oameni „de cariera”), vezi pe net, afla despre activitatile pe care le intreprind, cum o duc, s.a.m.d. Iti va fi mult mai usor sa intelegi ce te asteapta dupa ce te-ai cufundat intr-un bazin de informatie de diferite soiuri (de la informatii factuale la barfe ieftine din reviste cu poze).

Iar acum, dupa ce am stabilit cum, mai e de clarificat un ultim punct:

„Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”

Proverbul de mai sus tinde sa-si dovedeasca veridicitatea foarte des. Viata merge si dupa legile hazardului si aleatorului, nu doar dupa principii clare si planuri bine puse la punct, nu-i asa? Ei, atunci ma veti intreba: „Ce rost are sa iti faci o idee despre cum o sa arate lucrurile, cand cel mai probabil o sa sfarsesti cu un rezultat diferit?”

Un tip a organizat de curand un congres foarte mare. A avut o viziune clara despre locatia unde se va desfasura, lista cu participanti, cine va lua cuvantul…tot. Dar, pentru ca traim in Romania si pentru ca socotelile nu se potrivesc, hotelul care-i gazduia l-a anuntat cu 48 de ore inainte ca trebuie sa-si gaseasca alta locatie (era nunta unui interlop pe care n-au putut sa-l refuze), aproape jumatate dintre participanti nu au aparut (fara sa anunte, bineinteles), iar confuzia generata de schimbarea locatiei a adus alte complicatii. Pana la urma, congresul a iesit…ok. Dar prietenul meu a concluzionat imediat: „domnule, cand ai de-a face cu factorul uman, degeaba iti faci planuri”. Serios? I-am urat succes in organizarea viitorului congres fara nici un fel de plan. Sunt curios cum iese, comparabil cu cel de anul asta.

Concluzia? E mai bine sa ai un plan care se dovedeste partial eronat decat sa nu ai absolut nici o idee despre nimic. Si pentru ca proverbul de mai sus se adevereste zi de zi, pregatiti-va pentru lucruri neasteptate!

Cine a lucrat in managementul proiectelor, stie ca intotdeauna trebuie facute eforturi pentru „a prevedea neprevazutul”. Orice manager bun se va intreba „ce s-ar putea intampla gresit?” si se va inarma cu solutii alternative. In strategia militara si in diplomatie, exista conceptele de BCS (Best Case Scenario) si WCS (Worst Case Scenario). Strategii se intreaba intotdeauna „Cum ar arata rezultatul daca totul ar fi perfect si lucrurile ar merge excelent?”, apoi „Care ar fi cel mai rau rezultat pe care am putea sa-l obtinem?”. Operand intre extremele astea doua, se poate obtine o idee multumitoare.

Asadar, claritatea include intotdeauna realismul si abilitatea de a prevedea erorile.

Eu va doresc multa claritate in tot ce ganditi si planificati!